Antena 3 CNN Actualitate Cadavrul unui bărbat, găsit de mai mulți adolescenți într-un canal de scurgere din Pitești

Cadavrul unui bărbat, găsit de mai mulți adolescenți într-un canal de scurgere din Pitești

Andreea Ştefan
1 minut de citit Publicat la 22:43 24 Mar 2023 Modificat la 23:11 24 Mar 2023

Pentru a scoate cadavrul bărbatului din apă a fost nevoie de intervenția pompierilor. Canalul depășea trei metri adâncime.

Omul a fost identificat imediat de către polițiștii din zonă.

Acesta locuia singur într-o baracă din cartierul piteștean Prundu.

Trupul neînsuflețit a fost văzut de mai mulți adolescenți care se plimbau cu bicicletele în zonă. Ei au mers direct la secția de poliție și le-au spus agenților ce au văzut.

Medicii spun ca bărbatul în vârstă de 59 de ani era mort de ore bune când a fost găsit.

Bărbatul avea și o rană la cap. Medicii legiști urmează să stabilească dacă acesta s-a lovit sau dacă a fost lovit de cineva.

”În seara zilei de 24 martie a.c., poliţiştii din cadrul Secţiei 4 Poliţie Piteşti au fost sesizaţi în mod direct de către o persoană despre faptul că ar fi observat într-un canal betonat o persoană decedată.

La locaţia indicată, poliţiştii au constatat că cele sesizate se confirmă, fiind solicitat sprijinul pompierilor argeşeni pentru scoaterea trupului neînsufleţit.

Pentru asigurarea cadrului legal necesar verificărilor, în cauză a fost întocmit dosar penal conform art. 192 din Codul Penal, cauza decesului urmând să fie stabilită în urma efectuării autopsiei medico-legale.

Cercetările continuă, pentru stabilirea tuturor împrejurărilor în care a survenit decesul persoanei în cauză”, a transmis IPJ Argeș.

Cercetările au fost preluate de poliţiştii Biroului de Investigaţii Criminale Piteşti.

Etichete: Pitești cadavru
Citește mai multe din Actualitate
» Citește mai multe din Actualitate
TOP articole