Antena 3 CNN Externe Cadavrul lui Aleksei Navalnîi a fost scos, noaptea, din închisoarea în care a murit. Convoiul a fost filmat, iar imaginile au ajuns în presa internațională

Cadavrul lui Aleksei Navalnîi a fost scos, noaptea, din închisoarea în care a murit. Convoiul a fost filmat, iar imaginile au ajuns în presa internațională

Redacția Antena 3 CNN
1 minut de citit Publicat la 11:42 19 Feb 2024 Modificat la 11:45 19 Feb 2024

Imaginile arată mai multe mașini care merg, noaptea, pe un drum ce străbate o zonă de șes înzăpezită, deplasându-se spre Salehard, orașul la morga căruia a fost depus cadavrul lui Navalnîi. 

Potrivit comentariilor care însoțesc videoclipul, cadavrul disidentului a fost scos din închisoare înainte de sosirea mamei sale. 

Mama lui Navalnîi, Liudmila, în vârstă de 69 de ani, a ajuns sâmbătă dimineața, însoțită de un avocat, la colonia penitenciară pentru a ridica cadavrul.

Cei doi au fost refuzați de personalul închisorii.

Convoiul nocturn a efectuat deplasarea pe 17 februarie și include două mașini de poliție, o dubă și o mașină fără însemne, posibil de la serviciul de securitate FSB.

Liderii occidentali consideră că regimul lui Vladimir Putin este în mod direct răspunzător de moartea lui Navalnîi în închisoare, cu câteva săptămâni înainte de alegerile prezidențiale din Rusia.

Rușii l-au omagiat pe Navalnîi în ciuda represiunii autorităților

În pofida represiunii autorităților, oamenii din Rusia au continuat să-l omagieze pe disidentul mort.

La Moscova, mai multe persoane au depus flori la un monument din centrul orașului dedicat victimelor represiunilor politice din epoca stalinistă. 

Monumentul a devenit un simbol pentru vocile reduse la tăcere în Rusia contemporană.

"A fost o persoană foarte puternică și cred că toată Rusia suferă pentru că am pierdut un astfel de erou. După evenimentele din 2022, el m-a introdus în lumea politicii, mi-a deschis ochii și mi-a arătat unde trăim, de fapt", spune o tânără, asumându-și mari riscuri atunci când a acceptat să-i fie înregistrată opinia pe cameră.

"Ne aflăm aici pentru a onora memoria unui erou. Îl considerăm un erou, pentru că a luptat pentru libertate. Pentru că noi credem că în secolul 21 este important să trăim într-o țară democrată, nu într-o dictatură", adaugă, la rândul său, o femeie matură, însoțită de un tânăr.

Moartea lui Aleksei Navalnîi a stârnit reacții de condamnare în întreaga lume.

În SUA, președintele Joe Biden a spus că Vladimir Putin este de vină pentru moartea oponentului său.

Mesaje similare au venit de la liderii europeni.

China, aliat al Rusiei, s-a limitat să comenteze că moartea unui deținut este o chestiune internă, relatează Antena 3 CNN.

Citește mai multe din Externe
» Citește mai multe din Externe
TOP articole