Antena 3 CNN Externe Cadavrele a doi copii, găsite în valize câștigate la licitație de o familie din Noua Zeelandă. Aveau 5 și 10 ani când au murit și erau dispăruți de câțiva ani

Cadavrele a doi copii, găsite în valize câștigate la licitație de o familie din Noua Zeelandă. Aveau 5 și 10 ani când au murit și erau dispăruți de câțiva ani

Ioana Mircea
1 minut de citit Publicat la 20:36 18 Aug 2022 Modificat la 20:36 18 Aug 2022

Se pare că rămășițele umane descoperite în valize într-un depozit din Noua Zeelandă aparțineau unor copii. Ele au fost ascunse timp de mai mulți ani, potrivit polițiștilor.

Copiii ar fi avut 5 și 10 ani în momentul în care au murit. Valizele în care au fost descoperite rămășițele se aflau în depozit de cel puțin trei sau patru ani, a declarat detectiv Tofilau Faamanuia Vaaelua.

"Din examinarea postmortem se pare că erau de vârsta școlii primare. Trupurile lor au fost ascunse în două valize de dimensiuni similare", a spus detectivul.

El a susținut că ancheta se află în faza incipientă, dar va fi una riguroasă.

"Aceasta include să răspundem unde, când și cum s-a întâmplat", a declarat detectivul poliției neozeelandeze pentru jurnaliștii din Auckland.

Familia din Noua Zeelandă cumpărase obiectele personale și de uz casnic la o licitație online și le-a transportat acasă săptămâna trecută. Detectivul a subliniat că aceasta nu au avut nimic de-a face cu decesele.

Vaaelua a declarat că procedurile de identificare a copiilor sunt în curs de desfășurare, dar că aceștia au rude care locuiesc în Noua Zeelandă.

A fost contactat Interpolul și agențiile de poliție din străinătate, pentru că poliția crede că suspectul sau suspecții locuiesc acum în străinătate.

"Echipa de investigație lucrează din greu pentru a trage la răspundere persoana sau persoanele responsabile de moartea acestor copii", a adăugat Tofilau Faamanuia Vaaelua, potrivit Mediafax.

Citește mai multe din Externe
» Citește mai multe din Externe
TOP articole