Antena 3 CNN Economic Business de succes lansat în pandemie, cu tapete unicat pentru copii

Business de succes lansat în pandemie, cu tapete unicat pentru copii

Bianca Voinea
<1 minut de citit Publicat la 10:00 21 Noi 2020 Modificat la 10:00 21 Noi 2020

Un concept unic la noi în țară, însă replicat rapid și de alții. Concurența însă nu o sperie pe Sabina, pentru că ea oricum încearcă mereu să se autodepășească și este conștientă că “o idee bună nu poate rămâne a unui singur om”, după cum chiar ea spune.

A început ideea business-ului cu tablouri, dar în scurt timp a ajuns la stickere și tapete personalizate. Și nu orice tapete, ci care spun povești, pentru că fiecare ilustrație stimulează imaginația și simțurile celor mici.

Are inclusiv tapete speciale pe care cei mici pot colora, apoi șterge. apoi iar desena și așa mai departe.

Și-a gândit afacerea cu foarte multă atenție la detalii, a investit în calitate și nu a greșit, pentru că acum, afacerea pornită cu aproximativ 5.000 de euro la începutul pandemiei, îi va aduce la finalul anului, după calculele ei, o cifră de afaceri de 30.000 de euro.

Urmăriți povestea Sabinei Popa în interviul realizat de Bianca Voinea la BizSchool.

Etichete: BizSchool
Citește mai multe din Economic
» Citește mai multe din Economic
TOP articole