Antena 3 CNN Actualitate Educație Bursele şcolare au fost majorate! Anunţul Ministerului Educaţiei

Bursele şcolare au fost majorate! Anunţul Ministerului Educaţiei

Redacția Antena 3 CNN
2 minute de citit Publicat la 12:00 01 Noi 2023 Modificat la 12:00 01 Noi 2023

„În completarea informațiilor comunicate anterior, revenim cu o serie de date relevante în privința acordării burselor școlare începând cu anul școlar 2023 - 2024.

Astfel, punerea în aplicare a prevederilor Legii învățământului preuniversitar nr. 198/2023 a condus la majorarea cuantumului burselor școlare după cum urmează:

  • bursa de merit: de la 200 de lei/lună la 450 de lei/lună;
  • bursa socială: de la 200 de lei/lună la 300 de lei/lună;
  • bursa tehnologică: de la 200 de lei/lună la 300 de lei/lună.

În privința burselor de merit, conform celor mai recente date transmise de inspectoratele școlare județene/Inspectoratul Școlar al Municipiului București, peste 461.700 de elevi beneficiază în luna octombrie 2023 de acest tip de burse.

În funcție de criteriile de acordare (media anuală/media de admitere), datele centralizate au evidențiat faptul că 82,78% din totalul burselor de merit sunt acordate elevilor care se încadrează în tranșa de medii 8.00 - 10.00.

De menționat, de asemenea, faptul că 52,55% din totalul burselor de merit sunt acordate pentru rezultate obținute pe tranșa de medii 9.50 - 10.00.

8,74% din totalul burselor de merit revin elevilor care se încadrează în tranșa de medii 5.00 - 7.99 și 1,84% din totalul burselor de merit este generat de mediile sub 5.00. Raportat la numărul total de burse școlare (peste 1.289.000), bursele acordate pentru medii situate pe această tranșă reprezintă 0,66%.

6,64% dintre bursele de merit sunt acordate pentru premii la etape județene sau naționale ale olimpiadelor/competițiilor școlare și extrașcolare.

Precizăm, în acest context, că în anul școlar 2022 - 2023 au fost acordate peste 260.500 de burse de merit și peste 92.000 de burse de studiu, element ce relevă o majorare a numărului de beneficiari în acest an școlar. 

De asemenea, aproape s-a dublat numărul burselor sociale: peste 738.800 în acest an școlar, comparativ cu 389.490 de burse de ajutor social în anul școlar anterior.

Reiterăm că obiectivele burselor de merit care se acordă primilor 30% dintre elevii fiecărei clase, în ordinea descrescătoare a mediilor anuale/a mediilor de admitere, vizează stimularea învățării individuale, încurajarea unei competiții constructive în fiecare clasă de gimnaziu și liceu din România, reducerea disparităților  sociale, precum și îmbunătățirea mediei naționale a rezultatelor obținute de elevi, luând în calcul contextele de învățare diferite, atât la examenele naționale, cât și la testările internaționale.

Metodologia-cadru de acordare a burselor școlare a fost elaborată în concordanță cu prevederile Legii învățământului preuniversitar nr. 198/2023, care stabilește explicit tipurile de burse și principalele condiții de acordare a acestora.

Demersul a respectat etapele prevăzute de legislația în vigoare și principiul transparenței - elaborare, etapă de consultare publică, dezbatere publică, la solicitarea partenerilor de dialog social, ședință a Comisiei de Dialog Social de la nivelul Ministerului Educației pentru integrarea propunerilor și avizarea documentului, urmate de publicarea în Monitorul Oficial.

Ministerul Educației analizează propunerile de îmbunătățire a Metodologiei de acordare a burselor școlare, cu respectarea interesului superior al copilului și a principiului echității. 

Menționăm că situația numerică a burselor este dinamică. Centralizarea publicată în prezentul comunicat și în documentul anexat a rezultat în urma actualizărilor primite de la inspectoratele școlare județene/Inspectoratul Școlar al Municipiului București până la data de 31 octombrie 2023”, a transmis Ministerul Educației.

Citește mai multe din Educație
» Citește mai multe din Educație
TOP articole