Un copil de trei ani din municipiul Focșani a pus în alertă pompierii militari după ce a blocat ușa balconului, situat la etajul al treilea, în care se afla bunica sa.
Întâmplarea a avut loc în această dimineață, în jurul orei 10:40, pe strada Diviziei din municipiul Focșani. Femeia blocată pe balcon a început să se alarmeze în momentul în care a văzut că nu reușește, sub nici un chip, să-l facă pe nepot să deschidă ușa.
Între timp, vecinii au anunțat mămica, ce lucrează la o florărie din apropiere, despre cele întâmplate. Femeia a venit într-un suflet, dar nu a reușit să descuie ușa de acces în apartament, deoarece era blocată din interior.
Îngrijorată de faptul că micuțul este singur în apartament și bunica se află de ceva vreme pe balcon, în frig, mămica a sunat la 112 și a chemat pompierii.
La fața locului s-au deplasat imediat trei echipaje din cadrul Detașamentului de Pompieri Focșani, cu 1 autospecială de intervenție și salvare de la înălțime, 1 autospecială de descarcerare și o ambulanță SMURD.
Cu ajutorul autoscării, pompierii au ajuns în balcon și au pătruns în apartament prin fereastra de la baie, după care au deschis ușa balconului și ușa apartamentului.
Surpriza pompierilor a venit din partea copilului, care era foarte entuziasmat de acțiunea forțelor de intervenție. Când au pătruns în apartament, colegii noștri au fost întâmpinați cu bucurie și aplauze din partea micuțului.
La finalul intervenției, acesta a ieșit pe balcon, pentru a le face cu mâna salvatorilor, promițându-le că pe viitor va fi cuminte.