Antena 3 CNN Actualitate Social Buncărele din România, pline cu murături şi vechituri | Adăposturile în caz de război, funcţionale doar pe hârtie

Buncărele din România, pline cu murături şi vechituri | Adăposturile în caz de război, funcţionale doar pe hârtie

Redacția Antena 3 CNN
<1 minut de citit Publicat la 12:08 05 Mar 2022 Modificat la 12:10 05 Mar 2022

Cele mai multe dintre ele au rămas închise de zeci de ani și au devenit, în timp, depozite pentru murături.

Războiul din Ucraina a scos la iveală problema adăposturilor antiaeriene. 

În Gorj, de exemplu, sunt 74 de buncăre. Ar putea adăposti peste 3.000 de persoane, însă mai bine de jumătate dintre ele nu sunt funcţionale.

[GAL layout="2"]

"Unele necesită o atenţie specială, deoarece cu ani în urmă le-am igienizat şi acum când vorbim le-am găsit cu dezordine şi cu alte lucruri, de la vase de toaletă la roţi tăiate", spune Radu Truşcă, inspector Protecţie civilă.

Pentru că au fost lăsate de izbelişte de autorităţi ani la rând, locatarii au ales să le folosească pentru a depozita murăturile sau obiecte de mobilier vechi. Acum însă, edilii le-au transmis administratorilor de bloc să le elibereze.

În toată ţara sunt peste 4.500 de adăposturi de protecţie civilă, din care aproximativ un sfert sunt în Bucureşti.

Citește mai multe din Social
» Citește mai multe din Social
TOP articole