Antena 3 CNN Actualitate Buncărele din România sunt verificate. Raed Arafat: "Unele adăposturi din blocuri sunt utilizate cu alte scopuri"

Buncărele din România sunt verificate. Raed Arafat: "Unele adăposturi din blocuri sunt utilizate cu alte scopuri"

Silvia Preda
1 minut de citit Publicat la 23:24 04 Mar 2022 Modificat la 00:45 05 Mar 2022

"IGSU lucrează în acest sens pentru reactualizarea situației. Din păcate, nimeni nu s-a gândit că vor fi situații pentru care e bine să ne pregătim. Nu înseamnă că ne așteptăm să avem o problemă noi, dar pregătirea este obligatorie.

Din păcate, unele adăposturi din blocuri sunt utilizate cu alte scopuri și aici va trebui să fie refăcute, rearanjate și redate destinațiilor. De acest lucru se ocupă colegii de la IGSU și cu autoritățile locale și vom intensifica acțiunile noastre și rugămintea către cei care gestionează aceste adăposturi e să respecte regulile pentru care ele au fost create.

Deci aceste adăposturi trebuie să rămână funcționale ca adăposturi, așa cum era destinația lor inițială", a spus Raed Arafat.

O firmă din România construieşte buncăre, la comandă. Cât costă adăpostul subteran care ne poate salva viaţa

"Eu locuiesc într-un bloc care are o zonă de boxe, dar are și adăpostul, iar adăpostul e gol. E adevărat că nu e pregătit cu ce trebuie acolo, adică pături... Trebuie să ai minimul necesar în adăpostul respectiv pregătit sau să existe undeva depozitat, ca să fie pusă acolo, și curățat depozitul, pentru că multe nu sunt curățate. Cum am zis la noi, foarte puțin probabil să fie această nevoie, dar avem obligația să fim pregătiți. (...)

Apelăm la asociațiile de proprietari, la autoritățile locale care gestionează astfel de adăposturi, să le pună la punct și să le redea efectiv intenția inițială a lor de adăpost, chiar dacă e un spațiu care va rămâne gol, că asta este scopul lui să rămână gol”, a mai spus Arafat, potrivit Mediafax.

Adăposturi de protecție civilă sunt gestionate de asociațiile de proprietari sau de autoritățile locale, dar sunt unele care nu au fost predate autorităților locale și nici nu sunt gestionate de asociațiile de proprietari.

Sursă: Mediafax
Citește mai multe din Actualitate
» Citește mai multe din Actualitate
TOP articole