Antena 3 CNN Actualitate Educație Bullying între elevii din şcolile româneşti din cauza vaccinării

Bullying între elevii din şcolile româneşti din cauza vaccinării

Bianca Bostan
1 minut de citit Publicat la 13:30 10 Noi 2021 Modificat la 13:31 10 Noi 2021

Din păcate, România nu are programe de informare în masă pentru copii, recunosc autorităţile din Educaţie, şi acest lucru afectează numărul copiilor vaccinaţi. Dezinformarea este factorul major ce influenţează decizia de vaccinare.

Consiliul Naţional al Elevilor (CNE) a realizat un chestionar cu privire la vaccinare, iar 22.000 de copii au spus că numărul campaniilor de informare sunt insuficiente. Într-o conferinţă organizată de Salvaţi Copiii, elevii au vorbit despre un nou fenomen apărut în unităţile de la noi.

"Undeva la 36% ne-au afirmat că în școala lor au avut loc astfel de campanii. Sunt și opinii care indică vaccinarea sau nevaccinarea ca motiv al apariției cazurilor de bullying în comunitatea școlară, mai ales în relația dintre elevi", a afirmat Silviu Morcan, preşedintele CNE.

Abia de curând, autorităţile din Educaţie, îşi imaginează cum ar trebui să arate materialele de infomare pentru elevi.

"Pentru copii și tineri cred că se pot face materiale adaptate, simple, un personaj erou care salvează lumea cu vaccinul, sau poate chiar vaccinul e un superman, personaj erou care salvează planeta", a spus Radu Szekely, consilier Ministerul Educaţiei.

În schimb, în rândul studenţilor, subiectul vaccinării nu este la fel de arzător precum în şcoli. Studenţii afirmă că sunt acceptaţi atât vaccinaţii cât şi nevaccinaţii, se fac cursuri atât online cât şi fizic, nefiind restricţionaţi. Aceştia sunt de părere că în școli e bullying din cauza informațiilor pe care copiii le primesc de la părinţi.

"Atitudinea de respingere a oricărei măsuri propuse de autorităţi nu ajută pe nimeni. Discursul ăsta în care sunt oameni care spun: vreau să meargă copilul meu la școală fizic, să fie protejat, dar eu nu vreau să mă vaccinez, să-mi testez copilul, dar să fie sigur. Nu se poate așa ceva. Acum scade natural, dar lucurile se vor relua peste câteva luni dacă nu reușim să convingem lumea să se vaccineze.", a spus Alexandru Rafila, preşedintele Societăţii Române de Microbiologie.

O propunere a Consiliului Naţional al Elevilor este aceea de a dota unitățile de învățământ cu teste rapide antigen care să poată fi administrate de către personal specializat în perimetrul școlii, pentru elevii/profesorii care prezintă simptomatologie asociată cu COVID-19, precum și pentru cei care solicită în mod individual acest lucru. De asemenea, finalizarea achiziției de teste non-invazive pe bază de salivă este indispensabilă pentru menținerea școlilor cu prezență fizică, având în vedere că virusul poate fi identificat la termen mult mai ușor, în mod periodic.

"Considerăm că, în continuare, școala online nu este un substitut al școlii față în față" , a precizat CNE.

Citește mai multe din Educație
» Citește mai multe din Educație
TOP articole