Antena 3 CNN Externe Bulgarii ies din nou la vot, duminică, pentru a șaptea oară în trei ani. Țara nu a mai avut guvern stabil din 2021

Bulgarii ies din nou la vot, duminică, pentru a șaptea oară în trei ani. Țara nu a mai avut guvern stabil din 2021

Adrian Dumitru
1 minut de citit Publicat la 13:00 25 Oct 2024 Modificat la 13:38 25 Oct 2024

Bulgaria, cufundată în haos politic de ani de zile, votează, duminică, în noi alegeri legislative, convocate pentru a şaptea oară din 2021 încoace, însă fără a fi garantată ieşirea din impas, instabilitate de care profită extrema dreaptă, potrivit sondajelor, informează, vineri, AFP, citată de Agerpres.

La fel ca în scrutinul din iunie, fostul premier Boiko Borisov şi partidul său, GERB, creditat cu aproximativ 26% din intenţiile de vot, sunt daţi favoriţi.

După aproape un deceniu în care s-a aflat la putere, politicianul, faimos pentru scandaluri de corupție, a fost înlăturat din funcţia de premier în urmă cu trei ani jumătate, după un un val de manifestaţii împotriva corupţiei în cea mai săracă ţară din Uniunea Europeană.

De atunci, niciun guvern nu a reuşit să reziste mai mult de nouă luni, iar suflul schimbării s-a redus considerabil.

De-a lungul scrutinelor, reformatorii din coaliţia Continuăm Schimbarea/Bulgaria Democrată (CC/BD) au pierdut teren. Cu 14% din sufragii estimate, ei sunt urmaţi, acum, la foarte mică distanţă de naţionaliştii pro-ruşi din Vazrajdane (Renaşterea).

Aceştia din urmă au fost foarte prezenţi în campanie şi se pot lăuda în faţa electoratului lor cu adoptarea vara aceasta de către parlament a iniţiativei lor împotriva „propagandei” LGBT.

Acest text controversat, care se inspiră din legislaţiile rusească şi ungară, interzice şcolilor să „încurajeze” orientarea sexuală „netradiţională” şi identitatea de gen „diferită de cea biologică”, prevederi goale de conținut, de fapt, și menită să facă mai ușor de implementat politicile discriminatorii.

E greu de spus dacă conservatorii, care au eşuat în iunie să găsească aliaţi pentru a guverna, vor reuşi să găsească o formulă de guvernare. Analiştii prezintă două posibile scenarii: un guvern de uniune naţională împreună cu reformatorii sau o coaliţie cu fostul magnat Delian Peevski, vizat de sancţiuni americane şi britanice.

Într-un context de profundă epuizare politică a celor 6,5 milioane de locuitori, sondajele prezic o rată de participare foarte scăzută, generând temeri privind fraude electorale, cum ar fi cumpărarea de voturi în minorităţile romă sau turcă.

În urmă cu cinci luni, doar 34% dintre alegători s-au deplasat la urne, nivelul cel mai scăzut după prăbuşirea comunismului în 1989.

Marasmul actual a pus pe linie moartă reformele anticorupţie şi de tranziţie energetică şi a compromis alocarea de fonduri europene. De asemenea, situaţia a provocat amânarea aderării la zona euro şi a accesului deplin şi total la spaţiul de liberă circulaţie Schengen.

Citește mai multe din Externe
» Citește mai multe din Externe
TOP articole