Antena 3 CNN Externe Liderul europarlamentarilor PPE: Bulgaria va face parte din spaţiul Schengen din 2019

Liderul europarlamentarilor PPE: Bulgaria va face parte din spaţiul Schengen din 2019

<1 minut de citit Publicat la 13:37 28 Noi 2018 Modificat la 13:37 28 Noi 2018

Bulgaria va face parte din spaţiul Schengen din 2019, pentru început doar cu frontierele aeriene, anunţă publicaţia bulgară 24 Chasa, citând afirmaţii ale liderului europarlamentarilor PPE, Manfred Weber şi candidat pentru preşedinţia Comisiei Europene.

Afirmaţia privind admiterea Bulgariei în Schengen în 2019, pentru început fiind vizate doar frontierele aeriene, ar fi fost făcută la o întâlnire cu Ţvetan Ţvetanov, lider al partidului politic GERB, care a avut loc la Bruxelles şi a avut ca temă situaţia politică din Europa, scrie news.ro.

De altfel, Weber şi-a exprimat susţinerea faţă de aderarea Bulgariei la Spaţiul Schengen şi într-un interviiu acordat publicaţiei în 8 noiembrie, imediat după desemnarea sa drept candidat la şefia Comisiei Europene.

În 5 noiembrie, Comisia pentru Libertăţil Civile (LIBE) din Parlamentul European şi-a reiterat îndemnul adresat miniştrilor statelor membre Uniunii Europene de a aproba rapid aderarea României şi Bulgariei la spaţiul Schengen, ca membre cu drepturi depline.

Etichete: Schengen Bulgaria
Citește mai multe din Externe
» Citește mai multe din Externe
TOP articole