Antena 3 CNN Externe Bulgaria interzice unele importuri agricole din Ucraina, după protestele masive ale fermierilor

Bulgaria interzice unele importuri agricole din Ucraina, după protestele masive ale fermierilor

Redacția Antena 3 CNN
<1 minut de citit Publicat la 16:03 20 Sep 2023 Modificat la 16:03 20 Sep 2023

Inițial, guvernul de la Sofia a anunțat că nu va institui interdicții unilaterale la importurile ucrainene, așa cum au procedat Polonia, Ungaria și Slovacia.

Însă mișcările de protest au determinat executivul bulgar să-și schimbe poziția în mai puțin de o săptămână.

Astfel, Bulgaria va interzice temporar importul de semințe de floarea soarelui din Ucraina, conform unui anunț făcut, miercuri, de premierul Nikolai Denkov.

Acesta a dat asigurări că va sprijini producția agricultorilor locali.

Citește și: Ministrul Agriculturii, despre importul cerealelor din Ucraina: ”Niciun bob nu va fi importat în România în următoarele 30 de zile”

Ilia Prodanov, reprezentant al protestatarilor, a confirmat, la rândul său, că s-a ajuns la un acord cu executivul de la Sofia.

Concret, importul de semințe din Ucraina va fi oprit până când cele două ţări ajung la un acord privind cotele de import.

Producătorii de cereale din Bulgaria au cerut şi interzicerea importurilor de grâu, porumb şi rapiță din Ucraina, deoarece se tem de concurența neloială a fermierilor din această țară.

Un acord între Bulgaria și Ucraina va trebui să aștepte până după planificata întâlnire pe probleme agricole între Comisia Europeană şi reprezentanții Kievului, notează presa internațională.

Citește mai multe din Externe
» Citește mai multe din Externe
TOP articole