Antena 3 CNN Externe Bulgaria introduce în certificatul verde testele de anticorpi

Bulgaria introduce în certificatul verde testele de anticorpi

Alexandra Ionescu
<1 minut de citit Publicat la 20:39 09 Noi 2021 Modificat la 20:39 09 Noi 2021

Autoritățile răspund astfel cererilor venite din partea mai multor grupuri de cetățeni nemulțumiți de restricțiile impuse pentru a reduce valul virulent al pandemiei din Bulgaria, cu un număr record de spitalizări și decese, potrivit EFE.

Accesul în spațiile publice închise necesită certificat verde COVID, care până acum era eliberat celor complet vaccinați, trecuți prin boală sau cu rezultat negativ la un test recent.

De joi, documentul care deschide ușile localurilor și muzeelor poate fi obținut și de cei care pot dovedi printr-un test de sânge că au un nivel de anticorpi IgG de cel puțin 150 BAU/ml.

Documentul va fi valabil timp de 90 de zile, a precizat ministrul.

Prin extinderea acum a acestui certificat şi pentru cei care au avut infecţii asimptomatice, ori au avut simptome, dar nu s-au testat şi prin urmare nu se regăsesc în bilanţul oficial al îmbolnăvirilor, autorităţile bulgare speră că vor avea o imagine mai apropiată de realitate a numărului real al celor infectaţi.

Bulgaria a înregistrat 334 de decese cauzate de COVID-19 în ultimele 24 de ore, cel mai mare număr zilnic de decese de la începutul pandemiei, în martie 2020, potrivit Mediafax.

Citește mai multe din Externe
» Citește mai multe din Externe
TOP articole