Cadavrele carbonizate ale micuților Luan și Alban Ahmeti au fost găsite lângă ușile blocate ale autobuzului.
Copiii au murit în brațele mamei lor. Alături a fost găsit și cadavrul ars al tatălui.
Vehiculul a luat foc după ce a lovit o balustradă de protecție.
Cauza accidentului este investigată de autorități.
Autobuzul deplasa de la Istanbul spre capitala Macedoniei de Nord.
Majoritatea victimelor sunt turiști din această țară, care se întorceau acasă din vacanță.
Presa macedoneană a relatat că unii dintre cei decedați erau elevi la o școală primară din Skopje.
Cele mai multe victime aveau vârste cuprinse între 25 și 30 de ani iar cea mai vârstnică persoană decedată care a fost identificată avea 63 de ani.
Identificarea victimelor este laborioasă, deoarece cadavrele sunt calcinate. Pasagerii dormeau în momentul impactului urmat de incendiu.
Șoferul a murit pe loc iar acest aspect avea să agraveze bilanțul victimelor, pentru că ușile vehiculului au rămas blocate.