"Trebuie să spun că nu am epuizat toate șansele pentru a avea la final de lună august emiterea cărților electronice de identitate.
Vă pot spune, raportat la informațiile care au fost dezbătute ieri în presă, că nu este vorba de nicio neregulă.
Este vorba de o achiziție publică care se desfășoară în România și, bineînțeles, există și persoane care au anumite interese pe care vor să și le valorifice.
Toate dezvoltările sunt în curs, avem ca idee mai multe elemente pe care le putem folosi ca soluții de avarie, continuăm activitățile", a spus chestor de poliție Aurel Cătălin Giulescu, împuternicit director general de la evidența Persoanelor din cadrul MAI, marţi, la Antena 3 CNN.
Potrivit oficialului, încă este posibil ca să înceapă emiterea acestor acte de identitate cu CIP din această vară şi ar urma ca ele să fie eliberate gratuit.
Ce opţiuni au românii care nu vor buletin cu CIP
[GAL layout="2"]În plus, aceste buletine cu CIP nu sunt nici obligatorii. Astfel, dacă un român nu vrea să aibă amprenta sau imaginea facială stocată, poate opta și pentru varianta clasică de buletin.
"Exact. În acest moment, noi pregătim un nou prototip în care vom insera CIP-ul, acel suport de stocare pentru care achiziția a fost finalizată în ultima zi a lunii februarie. Lucrăm intens pentru a avea acest prototip și a-l testa.
Odată cu punerea în circulație a noului prototip, va fi pusă în circulație și o carte de identitate simplă, fără suport electronic de stocare, astfel încât cetățenii să aibă posibilitatea să opteze între cartea electronică și cartea electronică și cartea de identitate simplă", a continuat Aurel Cătălin Giulescu.
Întrebat când putem avea încorporat totul în acel certificat asociat fiecărei persoane şi când ne putem aştepta să avem acces şi la cazier cu ajutorul buletinelor cu CIP, fără să mai facem drumuri la instituţiile statului, chestorul de poliție dă ca termen această toamnă.
Când ne putem aștepta și la restul lucrurilor care ar urma să decurgă din acest buletin cu cip, să poți să ai acces la cazier, să nu mai trebuiască să faci ta 1000 de drumuri și să ai totul încorporat în acel certificat asociat fiecărei persoane.
"Pregătim niște elemente, niște interfețe în care cetățenii să se poată autentifica. Aș putea spune că din toamnă vor începe să fie expuse o parte dintre cele pe care le coordonăm noi direct.
Vor fi expuse într-o formulă de testare inițial, după care, după trecerea tuturor testelor tehnice, le vom expune într-o formă definitivă, deci cu siguranță într-o formă de testare le vom avea în această toamnă și niște interfețe în care să ne autentificăm cu cartea electronică de identitate", a continuat chestor de poliție Aurel Cătălin Giulescu, de la evidența Persoanelor din cadrul MAI.
Ce informaţii vor fi pe buletinele cu CIP
- Costul eliberării cărţii de identitate electronice, de 67 de lei, e achitat de către stat
- Din 2030, oricine va dori să iasă din țară va fi nevoit să aibă un astfel de document sau pașaport
- Locul nașterii, adresa de domiciliu sau de reședință vor fi doar în format electronic
- Posesorii vor beneficia de servicii de înmatriculare, de eliberarea cazierului judiciar, plata taxelor și a impozitelor de la distanță doar utilizând cartea electronică
- Cartea de identitate electronică va avea imaginea a două amprente și imaginea facială a persoanei