Antena 3 CNN Emisiuni News Hour with CNN Proteste în aproape toată ţara. Bugetarii vor salarii mai mari şi condiţii mai bune de muncă

Proteste în aproape toată ţara. Bugetarii vor salarii mai mari şi condiţii mai bune de muncă

Redacția Antena 3 CNN
<1 minut de citit Publicat la 19:05 22 Noi 2023 Modificat la 19:05 22 Noi 2023

Bugetarii din întreaga ţară au ieşit azi în stradă. Angajaţi din sistemul medical, cei de la casele de pensii, Metrorex şi CNSAS, au cerut salarii mai mari şi eliminarea inechităţilor din sistem.

Manifestaţiile au avut loc în majoritatea judeţelor din ţară, dar şi în Capitală, unde protestatarii au pichetat Guvernul şi Ministerul Sănătăţii.

Ghişeele Caselor de Pensii din ţară au fost închise pentru două ore. Angajaţii au intrat în grevă de avertisment, vrând să atragă atenţia asupra problemelor cu care se confruntă bugetarii din sistem.

Sindicaliştii din Sănătate au venit chiar în faţa Ministerului de resort pentru a-şi cere drepturile. Aceştia susţin că indemnizaţiile şi sporurile acordate sunt în continuare la nivelul anului 2018.

Şi angajaţii Direcţiilor de Sănătate au protestat

Ca răspuns la toate protestele de azi, ministrul Muncii promite că va găsi soluţii. Însă, fără măsuri concrete, bugetarii anunţă că vor intra în grevă generală.

Mâine, Guvernul va fi pichetat de bugetarii din Metrorex. Sunt nemulțumiți că au rămas fără tichete de masă până la sfârșitul anului, după ce Executivul a cerut companiilor de stat să reducă din cheltuieli.

Mai mult, le-au fost tăiate primele, orele de noapte nu vor mai fi plătite şi nici sporul pentru condiţii speciale.

Citește mai multe din News Hour with CNN
» Citește mai multe din News Hour with CNN
TOP articole