Antena 3 CNN Actualitate Bugetul pe 2024 | Lista ministerelor cu cei mai mulți bani alocați

Bugetul pe 2024 | Lista ministerelor cu cei mai mulți bani alocați

Redacția Antena 3 CNN
1 minut de citit Publicat la 16:46 16 Dec 2023 Modificat la 19:20 16 Dec 2023

Legea bugetului pe anul 2024 s-a construit pe un deficit bugetar de 86,6 miliarde lei pentru 2024, respectiv 5% din PIB.

Potrivit proiectului, inflaţia medie anuală prognozată este de 6,0%, iar câștig salarial mediu net lunar de 4.733 de lei.

Ministerul Finanțelor estimează că ponderea datoriei guvernamentale brute se va situa la nivelul de 49% la sfârșitul anului 2024.

Bugetul României pe anul 2024 este construit pe o estimare de creștere economică de 3,4%, 586 miliarde de lei, față de cei 520,7 miliarde de lei în 2023.

Mare parte din această sumă urmând să fie încasată din contribuții de asigurări sociale (183 miliarde de lei, 31% din total) şi TVA (119,4 miliarde de lei, 20% din total). 

Cele mai mari creșteri ale alocărilor bugetare au fost prevăzute pentru:

  • Dezvoltare cu un plus de 54%,
  • Mediul cu un plus de  46%,
  • Transporturile cu un plus de 44%,
  • Digitalizarea cu un plus de 22%,
  • Ministerul Finanţelor cu un plus de 65,62%,
  • Ministerul Familiei, Tineretului şi Egalității de Şanse cu un plus de 41,41%
  • Ministerului Educaţiei cu un plus de 61%, de la 35 de miliarde de lei la 57 de miliarde de lei, ceea ce  ar asigura și creșterea salariilor profesorilor și personalului non didactic.
  • Ministerul Afacerilor Interne va avea credite bugetare de 27,987 miliarde lei (plus 0,62%)
  • Ministerul Afacerilor Externe de 1,34 miliarde lei (3,9 miliarde lei),
  • Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale de 25,196 miliarde lei (plus 9%),
  • Ministerul Apărării Naţionale – 39,544 miliarde lei (plus 25,39%),
  • Ministerul Culturii – 1,483 miliarde lei (16,2%),
  • Ministerul Transporturilor şi Infrastructurii – 30 miliarde lei (+28,59%),
  • Ministerul Economiei, Antreprenoriatului şi Turismului – 1,308 miliarde lei (+3,58%) 
  • Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice şi Administraţiei – 13,208 miliarde lei (+35,01%).

Bani mai mulţi vor fi alocați, în 2024 şi Casei Naționale de Pensii – care va primi 135,1 miliarde de lei și Ministerul Finanțelor cu 65,8 miliarde.

Salariul mediu net lunar este prognozat să se majoreze cu 9,3%, şi include majorarea salariului minim de la 1 octombrie 2023. Astfel, se preconizează că salariul mediu brut se va majora până la valoarea de 7567 lei.

Proiectul de buget pe anul 2024 poate fi consultat integral AICI

Citește mai multe din Actualitate
» Citește mai multe din Actualitate
TOP articole