Ședința a început cu o întârziere de 9 ore, pentru că Guvernul nu avea avizele necesare nici pentru buget, nici pentru ordonanța cu măsurile fiscale.
"O să facem un buget noaptea ca hoții", a spus, aseară, premierul Marcel Ciolacu, înainte de începerea ședinței, la ora 21:00.
El a precizat că există bani atât pentru creșterea pensiilor, cât și a salariilor și că nu vor fi introduse noi taxe.
Între timp, opoziția a anunțat ca a pregătit sute de amendamente pentru proiectul de buget al Guvernului.
Bugetul a fost adoptat în ciuda criticilor venite dinspre Consiliul Economic și Social, Consiliul fiscal dar și a criticilor venite din partea mediului de afaceri.
Acesta a fost construit pe o creștere economică, a doua cea mai mare din Europa, potrivit premierului. Asta țintește România.
Bineînțeles că, pe timpul nopții, au apărut și corecții efectuate pe ultima sută de metri. Așadar, guvernanții au decis să suplimenteze bugetul de la Ministerul Energiei pentru a permite plata facturilor către furnizorii de energie și gaze, iar aceeași suplimentare s-a făcut și la Ministerul Muncii.
Corecții au fost și în ceea ce privește salariul minim. Inițial, în Ordonanța cu măsuri fiscale bugetare, nu era trecută acea scutire de taxă de 200 de lei din salariul minim și asta ar fi făcut ca, de la 1 ianuarie 2024, angajații plătiți cu salariul minim pe economie să piardă aproximativ 80 de lei din venituri.
Mai mult decât atât s-a renunțat și la modificările aduse la programul Rabla clasic dar și la panourile fotovoltaice. Sprijinul acordat de stat rămâne neschimbat, și nu se diminuează. Dar sunt schimbări în ceea ce privește mașinile electrice.
„(1) În anul 2024, începând cu prima sesiune pentru acceptarea și înscrierea solicitanților deschisă după data intrării în vigoare a prezentei ordonanțe de urgență în cadrul Programului privind reducerea emisiilor de gaze cu efect de seră în transporturi, prin promovarea vehiculelor de transport rutier nepoluante şi eficiente din punct de vedere energetic, 2020 – 2024, nu se mai acordă ecobonusuri, iar cuantumul ecotichetelor, indiferent de numărul de autovehicule uzate predate spre casare, se acordă astfel:
a) 25.500 lei pentru achiziționarea unui autovehicul nou pur electric sau a unui autovehicul nou cu pilă de combustie cu hidrogen, exceptând motocicleta;
b) 13.000 lei pentru achiziționarea unui autovehicul nou electric hibrid, exceptând motocicleta, care generează maximum 80 g CO_2/km în sistem WLTP;
c) 13.000 lei pentru achiziționarea unei motociclete electrice.
(2) În anul 2024, începând cu prima sesiune pentru acceptarea şi înscrierea solicitanților deschisă după data intrării în vigoare a prezentei ordonanțe de urgență în cadrul Programului de stimulare a înnoirii Parcului auto național 2020 – 2024, nu se mai acordă ecobonusuri”, se arată în document.
În ceea ce privește panourile fotovoltaice, modificările sunt următoarele:
(3) În anul 2024, finanțarea care se acordă prin Programul privind instalarea sistemelor de panouri fotovoltaice pentru producerea de energie electrică, în vederea acoperirii necesarului de consum și livrării surplusului în rețeaua națională este în sumă de 10.000 lei/ solicitant.
(31) Prin derogare de la alin.(3), finanțarea care se acordă prin Programul privind instalarea sistemelor de panouri fotovoltaice pentru producerea de energie electrică, în vederea acoperirii necesarului de consum şi livrării surplusului în rețeaua națională, a cărui sesiune se află în desfășurare sau ale cărui contracte mai sunt în derulare la data prezentei ordonanțe de urgență a Guvernului, este în sumă de 20.000 lei/solicitant.
(4) Prevederile alin. (1) și (2) nu se aplică solicitanților instituții publice, astfel cum sunt acestea definite la definite la art. 2 alin. (1) pct. 30 din Legea nr. 500/2002, cu modificările şi completările ulterioare, şi la art. 2 alin. (1) pct. 39 din Legea nr. 273/2006, cu modificările şi completările ulterioare”.
Consiliul Economic și Social a criticat lipsa de transparență a Guvernului și a reproșat faptul că acte care cumulează aproximativ 1200 de pagini au fost trimise spre analiză în nu mai puțin de 24 de ore.
Tot Consiliul Economic și Social a atras atenția că această creștere de 5% a salariilor pentru bugetari nu acoperă nici măcar inflația. Prin această lege a bugetului de stat, Guvernul a împărțit banii statului și a stabilit, totodată, majorarea salariilor aleșilor locali, primari, viceprimari, președinți de Consilii Județene și vicepreședinți cu 5%.