Antena 3 CNN Actualitate Social Un bucureştean creşte şobolani în apartamentul său din Dorobanţi: "Omul nu este sănătos la cap!"

Un bucureştean creşte şobolani în apartamentul său din Dorobanţi: "Omul nu este sănătos la cap!"

Redacția Antena 3 CNN
1 minut de citit Publicat la 23:52 20 Apr 2022 Modificat la 00:01 21 Apr 2022

Capitala este invadată de şobolani, însă un bucureştean pare să îi îndrăgească nespus de mult, deoarece îi creşte, îi hrăneşte şi locuieşte cu ei în apartamentul său din Dorobanţi.

De cinci ani de zile, un bărbat de 82 ani creşte zeci de şobolani în apartamentul său de trei camere. Şi asta nu este tot.

Pe lângă şobolani, bătrânul adună şi gunoi în locuinţa sa

În imaginile primite pe Fii Observator, se vede cum mai mulţi şobolani se plimbă nestingheriţi la geamul apartamentului unde locuieşte bătrânul.

"Autorităţile îi dau ceva mâncare caldă. El o aduce acasă, o pune în ligheane şi hrăneşte şobolanii şi îi creşte. Acum doi ani am avut şobolani tot la fel. Cred că au scos găleţi. Găleţi de şobolani. Omul nu este sănătos la cap! Că un om normal la cap nu strânge gunoaie şi nu creşte şobolani!", spune preşedintele blocului din Sectorul 1.

Vecinii spun că nu mai pot trăi în bloc

"Uitaţi. Ăla e la geam sobolan. Vai de mine. Or fi domestici dacă stau aşa pe geam. Intră în casă. Doamne fereşte! Îi creşte domnul în casă. Sunt oameni care cresc şerpi sau mai stiu eu ce, dar şobolani", spune unul dintre locatarii blocului unde locuieşte bătrânul.

La sesizarea Observator, angajaţii de la compania municipală Eco Igienizare au venit la faţa locului şi au montat capcane pentru şobolani. 

Însă în acest caz, capcanele nu îi vor atrage pe şobolanii deja hrăniţi de bărbat, astfel că singura soluţie a vecinilor este să facă curat în apartament cu ajutorul justiţiei.

"În momentul de faţă, Poliţia Sector 1 are în derulare o executare, urmând ca cât de curând să îi golească apartamentul. Şi noi avem un proces câştigat de asociaţia de proprietari, tot pentru golirea apartamentului, dar procedurile judecătoreşti sunt cum sunt. Am făcut inclusiv adrese la SANEPID. Nu răspund", a adăugat preşedintele blocului.

Citiţi şi: Șobolanii au pus stăpânire pe Capitală! Dr. Carmen Dorobăț, despre bolile grave trasmise de rozătoare

Citește mai multe din Social
» Citește mai multe din Social
TOP articole