Antena 3 CNN Actualitate Locale Un bucureştean şi-a ameninţat cu moartea fosta concubină. Femeia s-a baricadat în maşină, iar bărbatul s-a urcat pe capotă

Un bucureştean şi-a ameninţat cu moartea fosta concubină. Femeia s-a baricadat în maşină, iar bărbatul s-a urcat pe capotă

Redacția Antena 3 CNN
1 minut de citit Publicat la 11:40 13 Mar 2024 Modificat la 11:40 13 Mar 2024

Imaginile au fost surprinse în Setorul 5 al Capitalei. În autoturism se afla femeia de 50 de ani, care a încercat să se baricadeze din cauza fostului concubin care o ameninţa cu moartea.

Autorităţile au fost alertate cu privire la faptul că o femeie este ameninţată şi au intervenit de urgenţă.

"În fapt, la data de 11 martie 2024, în jurul orei 17.00, polițiști din cadrul Secției 17 Poliție au fost sesizați, prin apel 112, cu privire la faptul că, pe o stradă din Sectorul 5, o femeie este agresată de către un bărbat.

Deplasându-se cu operativitate la fața locului, polițiștii au depistat un bărbat, în vârstă de 36 de ani, bănuit de comiterea faptei.

De asemenea, a fost identificată și persoana vătămată, o femeie, în vârstă de 50 de ani. Din cercetări, s-a stabilit că, în timp ce victima se deplasa către autoturismul parcat pe o stradă din sectorul menționat, din spatele mașinii a apărut bărbatul de 36 de ani (fostul concubin), moment în care aceasta a evitat contactul cu el și a urcat în autoturism, asigurând portierele.

Ulterior, bărbatul ar fi încercat să forțeze portierele, după care s-ar fi urcat pe capotă și ar fi lovit parbrizul cu picioarele. De asemenea, în timp ce bănuitul încerca să spargă geamurile laterale, i-ar fi adresat femeii injurii și amenințări cu moartea", transmite Poliţia Capitalei.

Bărbatul a fost arestat preventiv pentru 30 de zile 

Bărbatul în vârstă de 36 de ani a fost arestat preventiv pentru 30 de zile, fiind cercetat pentru hărţuire, ameninţare şi distrugere. De asemenea, pe numele bărbatului a fost emis un odin de protecție provizoriu pe o perioadă de 5 zile.

"Întrucât s-a constatat existența unui risc iminent, față de bărbat a fost emis un odin de protecție provizoriu pe o perioadă de 5 zile.

În baza probatoriului administrat, cel în cauză a fost reținut pentru 24 de ore. Ulterior, față de bărbat, magistrații au dispus măsura arestului preventiv, pentru 30 de zile", se mai arată în comunicatul Poliţiei Capitalei.

Dacă sunteți victima violenței domestice sau martor la astfel de abuzuri, puteți cere ajutor la numărul de telefon 0800 500 333, disponibil 24 de ore din 24

Citește mai multe din Locale
» Citește mai multe din Locale
TOP articole