Antena 3 CNN Actualitate Bucharest Model NATO, cel mai mare eveniment de dezbateri politice, organizat la Parlament

Bucharest Model NATO, cel mai mare eveniment de dezbateri politice, organizat la Parlament

Redacția Antena 3 CNN
1 minut de citit Publicat la 12:30 06 Apr 2024 Modificat la 12:30 06 Apr 2024

Cel mai mare eveniment de dezbateri politice se desfăşoară timp de patru zile la Palatul Parlamentului. Participanţii nu sunt oamenii politici de astăzi, ci sunt cei care îşi doresc să devină politicieni, diplomaţi şi nu numai. Pe scurt, tineri dornici de afirmare în zona politicii externe.

”Ca tineri putem să avem un mesaj important, deoarece, venind aici, în Parlamentul României, arătăm întregului rang politic românesc că noi vrem şi putem să facem lucruri importante şi interesante”, spune un tânăr.

”Orice se poate învăţa! Noi suntem aici să învăţăm, să evoluăm, să acumulăm nişte skilluri de dezbatere, să putem vorbi în faţa unor camere şi să ne putem susţine cuvântul”, a mai spus alt tânăr.

Şi cum anul 2024 este unul electoral, organizatorii au introdus pe ordinea de zi una dintre cele mai importante teme de discuţie pentru tinerii pasionaţi de această zonă.

”Cât de important este să votezi cumva şi cât de important este să fii informat pentru că dacă nu eşti informat, nu ştii ce să faci. Este o responsabilitate foarte mare să poţi să votezi”, spune un alt tânăr participant la eveniment.

Conferinţa care simulează modul de lucru al NATO se desfăşoară pe tot teritoriul ţării astfel încât toţi cei interesaţi să poată beneficia de această experienţă.

”El a străbătut mai multe oraşe din România precum, Bucureşti, Iaşi, Craiova, Cluj. Tinerii vin şi îşi doresc să exploreze această zonă de dezbatere politică, de diplomaţie, relaţii internaţionale. Învaţă anumite principii prin care funcţionează organizaţia pe care o simulăm, anume NATO”, a declarat managerul Maria Buligoanea.

Împărțiți în 4 comitete - Consiliul Nord- Atlantic, Consiliul de Criza, Comitetul Militar și de Aviație, și Comitetul de Reziliență - participanții vor lua parte la dezbateri incitante, respectând poziția tarii pe care o reprezintă, discutând soluții la probleme globale de mare actualitate și în final formulând planuri de rezolvare.

Citește mai multe din Actualitate
» Citește mai multe din Actualitate
TOP articole