Antena 3 CNN Externe Brutărie menită să hrănească peste 18.000 de sirieni, bombardată de avioane militare ruse

Brutărie menită să hrănească peste 18.000 de sirieni, bombardată de avioane militare ruse

<1 minut de citit Publicat la 17:30 28 Ian 2016 Modificat la 17:30 28 Ian 2016
Avioanele Rusiei au distrus o brutărie finanțată de guvernul britanic într-un oraș din nordul Siriei, cu doar câteva ore înainte de a fi deschisă. Brutăria era menită să hrănească peste 18.000 de oameni afectați de războiul din Siria, scrie The Telegraph.

Raidul aerian asupra regiunii Hazano, care a avut loc în 20 ianuarie, s-a soldat cu opt morți, între care trei copii.

Sute de civili au fost uciși în raidurile aeriene ruse de la începutul intervenției acestui stat în Siria. Țintele Rusiei au fost, adesea, școli, spitale și lăcașuri de rugăciune.

Hazano este una dintre cele 37 de comunități civile din Siria care primesc finanțare de la Departamentul pentru Dezvoltare Internațională în cadrul unui program britanic care oferă suport civililor din zonele controlate de rebeli.

De proiectul de peste 17 milioane de lire sterline beneficiază peste un milion de sirieni, care primesc astfel apă potabilă, alimente și acces la educație și servicii medicale.

Citește mai multe din Externe
» Citește mai multe din Externe
TOP articole