Cântăreața Britney Spears a transmis un mesaj fanilor după ce s-a spus că s-a internat într-o clinică de psihiatrie.
„Am vrut să vă salut pentru că lucrurile care s-au spus despre mine au scăpat de sub control. Sunt zvonuri, amenințări cu moartea la adresa familiei și echipei mele, atât de multe lucruri nebune au fost spuse. Încerc să îmi fac timp pentru mine, dar tot ce se întâmplă îngreunează situația mea. Nu mai credeți tot ce citiți și ce auziți. Au fost trimise emailuri false de către cineva care a pretins că sunt eu. Situația mea e unică, dar promit că fac ce e mai bine în acest moment. Poate că nu știți asta despre mine, dar eu sunt puternică și lupt pentru ceea ce-mi doresc. Dragostea voastră și dedicarea sunt uimitoare, dar ceea ce am nevoie acum e puțină intimitate pentru a mă ocupa de toate lucrurile grele pe care viața mi le așterne. Dacă ați putea face asta, voi fi veșnic recunoscătoare. Vă iubesc”, a scris artista pe Instagram.
Britney Spears, în vârstă de 37 de ani, trece prin momente grele, motiv pentru care și-a anulat mai multe concerte și s-a internat într-o clinică de psihiatrie. Tatăl ei a fost diagnosticat cu cancer la colon și a fost operat deja de două ori. Deși intervențiile au fost un succes, starea lui Jamie s-a tot agravat în ultimul timp.