Antena 3 CNN Externe Ajunsă la 40 de ani și eliberată de tutelă, Britney Spears dezvăluie ce o împiedică să revină în lumea muzicii

Ajunsă la 40 de ani și eliberată de tutelă, Britney Spears dezvăluie ce o împiedică să revină în lumea muzicii

Georgiana Adam
<1 minut de citit Publicat la 12:42 29 Dec 2021 Modificat la 12:42 29 Dec 2021

Spears, în vârstă de 40 de ani, a fost eliberată luna trecută de tutela impusă prin decizie judecătorească în 2008, la cererea tatălui ei.

"Cred că pentru cei mai mulți dintre voi pare ciudat că eu nu mai fac deloc muzică. Oamenii nu au nicio idee despre lucrurile îngrozitoare pe care ei (familia artistei, n.r.) mi le-au făcut şi, după tot calvarul prin care am trecut, îmi este frică de oameni şi de industria muzicală", a scris fosta vedetă pop pe contul său Instagram.

"Decizia de a nu mai face muzică este felul meu de a spune 'du-te dracului!', în situația în care de ea (de muzică) beneficiază, de fapt, doar familia mea, prin ignorarea adevăratei mele munci. E ca și cum i-am lăsat, în mod subconștient, să câștige", a adăugat ea.

Britney Spears a cântat ultima dată în public în octombrie 2018.

Ea a declarat în fața instanței care analiza dosarul de tutelă că tatăl său, Jamie Spears, i-a controlat abuziv cariera.

Acesta a spus, la rândul său, că unicul lui țel a fost acela de a-și ajuta fiica să își relanseze cariera muzicală, după ce interpreta a suferit o afecțiune mintală în 2007.

Sursa: Agerpres

Citește mai multe din Externe
» Citește mai multe din Externe
TOP articole