Antena 3 CNN Externe Britanicii ar reveni în Uniunea Europeană dacă ar avea loc un nou referendum, arată cel mai nou sondaj

Britanicii ar reveni în Uniunea Europeană dacă ar avea loc un nou referendum, arată cel mai nou sondaj

Adrian Dumitru
1 minut de citit Publicat la 15:55 13 Aug 2024 Modificat la 16:15 13 Aug 2024

Britanicii ar vota pentru revenirea în Uniunea Europeană cu o majoritate consistentă, arată cel mai nou sondaj naţional realizat de agenţia britanică publică de sondare YouGov, făcut la peste opt ani de la referendumul care a scos ţara din blocul european, relatează Politico.

Într-un ipotetic nou referendum, sprijinul pentru reintrarea în Uniunea Europeană ar fi la 59%, faţă de 41% care preferă rămânerea în afara blocului european.

Există, de asemenea, un sprijin public puternic pentru legături mai apropiate cu Uniunea Europeană. Totuşi, britanicii nu consideră că actualul guvern condus de Keir Starmer are mandat să negocieze reintrarea în bloc.

Anterior, Keir Starmer a subliniat că Partidul Laburist nu va încerca să se realăture UE sau Pieţei Comune pe parcursul mandatului său. De asemenea, Starmer a spus că nu crede că Regatul Unit va mai reveni în UE pe parcursul vieţii sale.

Sondajul YouGov a arătat, însă, că votanţii ar vrea o relaţie mai apropiată de UE care să nu includă neapărat şi revenirea în sistemul politic european sau în Piaţa Unică.

Aproape jumătate dintre britanici consideră că Starmer are un mandat să ceară o relaţie mai apropiată cu UE, fără alăturarea efectivă la bloc, în timp ce 21 spun că nu o are. Votanţii pentru Brexit din 2016 sunt împărţiţi în mod egal între cele două perspective, la 36%.

Citește mai multe din Externe
» Citește mai multe din Externe
TOP articole