Antena 3 CNN Coronavirus Un britanic a fost bolnav de COVID-19 timp de 300 de zile, iar acum poate merge pe jos doar 15 minute

Un britanic a fost bolnav de COVID-19 timp de 300 de zile, iar acum poate merge pe jos doar 15 minute

Georgiana Adam
1 minut de citit Publicat la 12:01 22 Ian 2022 Modificat la 12:01 22 Ian 2022

Cazul a fost descoperit în Marea Britanie. Tabloidele britanice îl numesc „pacientul Covid cu cea mai lungă convalescenţă”. Andrew Watts, un pacient de 40 de ani care a intrat în spital în ziua de Crăciun 2020 cu diagnostic de pneumonie, a fost externat pe 21 noiembrie 2021, potrivit site-ului spitalului Queen Elisabeth din Woolwich.

Au fost peste 300 de zile de suferinţă. Presa engleză relatează odiseea clinică a lui Watts, care a trecut prin diferite etape: internat la Regina Elisabeta, pacientul a fost imediat transferat la Terapie Intensivă din cauza insuficienţei respiratorii.

Timp de 5 săptămâni, a rămas în comă, iar starea i s-a înrăutăţit de două ori până la punctul de a-i pune în pericol viaţa. Întregul plămân stâng şi o treime din cel drept cedaseră. Medicii o contactaseră deja pe soţia lui Hayley, sugerându-i posibilitatea de a deconecta ventilatorul care îl ţinea în viaţă.

În total, a petrecut 8 luni la Terapie Intensivă. Revenit din starea de inconştienţă, a petrecut încă două luni sub observaţie. Andrew Watts, de meserie taximetrist, tată a doi copii, nu a putut fi vaccinat când virusul l-a lovit. Medicamentul nu era încă aprobat.

Spitalul a trebuit să efectueze o operaţie pacientului. Aşa că, şi după ce a fost declarat negativ pentru coronavirus, Andrew a fost nevoit să petreacă o perioadă lungă de reabilitare, pentru a începe să respire autonom şi să vorbească din nou.

"Pot merge maximum 15 minute, apoi încep să-mi ardă picioarele", a adăugat el, descriind simptomele pe care Covid le-a lăsat pe corpul său.

"Călătoria mea nu s-a încheiat încă - spune Watts pe site-ul Regina Elisabeta. Întoarcerea acasă a fost scopul principal, dar acum începe o nouă călătorie. Următorul meu obiectiv este să-mi pot însoţi fiul la şcoală", afirmă Andrew Watts.

Etichete: COVID-19
Citește mai multe din Coronavirus
» Citește mai multe din Coronavirus
TOP articole