Antena 3 CNN Externe Uniunea Europeană Brexit. Premierul Theresa May merge la Bruxelles pentru a renegocia

Brexit. Premierul Theresa May merge la Bruxelles pentru a renegocia

1 minut de citit Publicat la 19:22 10 Dec 2018 Modificat la 19:22 10 Dec 2018

Premierul Theresa May va pleca la Bruxelles pentru a încerca să renegocieze aşa-numitul ''backstop'' pentru Irlanda de Nord, unul dintre elementele cheie ale acordului privind Brexitul încheiat cu Uniunea Europeană, prevedere care se loveşte însă de o opoziţie crescândă la Londra, a anunţat luni pe Twitter un secretar de stat al guvernului britanic, transmite agenţia Reuters.

Conform unor informaţii încă neconfirmate oficial, Theresa May a decis brusc luni să amâne votul din Camera Comunelor privind acordul încheiat cu UE, fiind confruntată cu perspectiva tot mai clară ca deputaţii să respingă această înţelegere, scrie agerpres.ro.

''Theresa May şi-a ascultat colegii şi va pleca la Bruxelles pentru a încerca să revadă backstop-ul'', a scris, pe Twitter, Nadhim Zahawi, secretar de stat în Departamentul Educaţiei.

De asemenea, potrivit unor surse citate de publicaţia The Telegraph, Theresa May le-a spus miniştrilor săi că va pleca la Bruxelles pentru a obţine ''garanţii legale'' că Regatul Unit nu va rămâne angajat pe termen nedefinit în mecanismul de ''backstop''.

Anterior, Comisia Europeană a exclus orice renegociere a acordului privind Brexitul.

Guvernul britanic a publicat săptămâna trecută, forţat de parlament, avizul juridic complet întocmit asupra acordului privind Brexitul încheiat cu UE, aviz care avertizează că Regatul Unit riscă să rămână captiv în negocieri fără sfârşit cu blocul comunitar dacă aplică aşa-numitul mecanism al ''plasei de siguranţă'' (backstop) pentru Irlanda de Nord.

Acest ''backstop'' a fost acceptat de premierul Theresa May pentru a scoate din impas negocierile cu UE şi el prevede că Regatul Unit va rămâne în uniunea vamală cu UE şi că Irlanda de Nord va rămâne şi ea aliniată unor anumite norme ale pieţei unice europene dacă Londra şi Bruxelles-ul nu reuşesc să convină o altă soluţie pentru frontiera nord-irlandeză sau nu reuşesc să convină un nou tip de relaţie comercială post-Brexit.

Citește mai multe din Uniunea Europeană
» Citește mai multe din Uniunea Europeană
TOP articole