Ricardo Cesar Guedes a lucrat timp de 23 de ani ca însoțitor de zbor pentru compania United Airlines, folosind numele William Ericson Ladd, un copil născut în SUA în 1974, care a murit în anul 1979, într-un accident de mașină.
Pentru a-l descoperii, anchetatorii s-au folosit de amprentele digitale. Brazilianul, născut în Sao Paulo, în 1972, și-a asumat identitatea lui Ladd în 1998, la 26 de ani, când a aplicat pentru obținerea unui pașaport american, folosind numele copilului.
Până în prezent, individul și-a reînnoit pașaportul american de șase ori. În schimb, ultima dată când a încercat să o facă, la sfârșitul anului 2020, Departamentul de Stat a semnalat cererea, ca având ”diverși indicatori de fraudă”.
A fost deschisă o anchetă penală în acest caz. Oamenii legii au reușit să confirme identitatea individului comparând amprentele digitale pe care acesta le-a depus pentru documentul național de identitate din Brazilia și cele depuse la angajarea pentru compania aeriană.
Debra Lynn Hays, mama lui William Ericson Ladd, a confirmat nașterea și decesul fiului ei.
Guedes se confruntă cu acuzații de fals, pentru declarația depusă la serviciul de pașapoate, dar și de uzurpare a identității și accces în zona securizată a aeroportului fără permis.
Compania United Airlines a confirmat pentru Business Insider că bărbatul nu mai face parte din staff. El a fost arestat de oamenii legii chiar pe aeroport.