Antena 3 CNN Externe Brazilia a raportat peste un milion de cazuri de COVID-19. Cifre record

Brazilia a raportat peste un milion de cazuri de COVID-19. Cifre record

<1 minut de citit Publicat la 10:32 20 Iun 2020 Modificat la 10:32 20 Iun 2020

Ministerul Sănătăţii din Brazilia a anunțat că numărul cazurilor de COVID-19 a ajuns la 1.032.913, cu peste 50.000 de noi cazuri de infectare în 24 de ore.

Cifra foarte mare, de aproximativ 55.000 de cazuri raportate în 24 de ore, vine conform autorităţilor şi după o serie de corectări, după ce zilele trecute se raportaseră mai puţine cazuri.

Specialiştii consideră că numărul real de cazuri din Brazilia ar putea fi de până la şapte ori mai mare decât statisticile oficiale.

Universitatea Johns Hopkins spune că Brazilia efectuează în medie 14 teste la 100.000 de persoane în fiecare zi, iar specialiştii în sănătate spun că numărul este de până la 20 de ori mai mic decât cel necesar, potrivit NBC News.

Datele oficiale arată o tendinţă descendentă a virusului în nordul Braziliei, incluzând regiunea Amazon, un platou în cazuri şi decese în cele mai mari oraşe ale ţării de lângă coasta Atlanticului, dar o curbă în creştere în sud.

sursa: Mediafax

Etichete: Brazilia coronavirus
Citește mai multe din Externe
» Citește mai multe din Externe
TOP articole