Antena 3 CNN Externe 150 de branduri străine se vând în Rusia, în ciuda războiului și a sancțiunilor

150 de branduri străine se vând în Rusia, în ciuda războiului și a sancțiunilor

Redacția Antena 3 CNN
<1 minut de citit Publicat la 19:36 05 Ian 2023 Modificat la 19:37 05 Ian 2023

Multe mărci celebre au plecat la scurt timp după ce Moscova a declanșat ostilitățile.

Companiile respective s-au raliat astfel sancțiunilor occidentale impuse regimului de la Kremlin.

Alte firme au decis însă să facă în continuare afaceri în Rusia.

A căpătat proeminență cazul francezilor de la Bonduelle, acuzați că ar fi trimis, prin reprezentanța din Rusia, pachete pe front pentru combatanții Moscovei.

Alte companii și-au vândut afacerea unor firme din afara Europei.

Vânzarea a adus un rebranding, dar marfa, în esență, a rămas la fel, relatează Antena 3 CNN.

Marfă poloneză vândută în Rusia de chinezi

De exemplu, mărcile poloneze Reserved, House, Cropp, Mohito sau Sinsay şi-au schimbat denumirile in RE, Xs, CR, MO și, respectiv, SIN.

Mișcarea a fost posibilă după ce activele din Rusia ale companiei poloneze LPP au fost preluate de un consorțiu chinez în prima parte a acestui an.

În magazine, marfa este însă aceeași.

Totuși, tabloul general arată că rușii au pierdut branduri importante, inclusiv pe segmentul produselor de lux.

Retragerile care au avut cel mai mare impact sunt Nike, Adidas pe zona de încălțăminte și îmbrăcăminte sportivă, Swatch și Apple pe zona tehnologică și a ceasurilor, IKEA în sectorul de mobilier și Zara și H&M pe piața hainelor.

Foto: Piața Roșie din Moscova, 31 decembrie 2022


 

Etichete: branduri Rusia Reserved
Citește mai multe din Externe
» Citește mai multe din Externe
TOP articole