Antena 3 CNN Actualitate Locale Un bărbat din Botoșani a înjunghiat trei femei: fosta soție, fosta soacră și fosta cumnată. Una dintre victime a murit!

Un bărbat din Botoșani a înjunghiat trei femei: fosta soție, fosta soacră și fosta cumnată. Una dintre victime a murit!

Silvia Preda
<1 minut de citit Publicat la 21:51 14 Feb 2022 Modificat la 21:57 14 Feb 2022

Potrivit IPJ Botoșani, o femeie din comuna Șendriceni a sunat la Poliție pentru a anunța că un bărbat, având asupra sa un cuțit, a părăsit locuința vecină, în fugă.

Polițiștii au stabilit că suspectul este un bărbat, de 45 de ani, din comuna Lozna, care s-a deplasat la locuința fostei sale soții, de 44 de ani, pe care ar fi înjunghiat-o. Cadrele medicale ajunse la fața locului au declarat decesul victimei.

În aceeași locuință se mai aflau mama femeii, în vârstă de 60 de ani și sora acesteia, în vârstă de 38 de ani, care au fost preluate de ambulanță, având și ele plăgi înjunghiate.

Un bărbat din Botoșani a înjunghiat trei femei. Fosta soţie a murit

Fugarul a fost găsit de polițiști, iar cercetările au fost preluate de către Parchetul de pe lângă Tribunalul Botoșani. Anchetatorii au deschis un dosar penal de omor calificat și tentativă de omor.

Citește mai multe din Locale
» Citește mai multe din Locale
TOP articole