Antena 3 CNN Sport Fotbal extern Borussia Dortmund a cedat în fața francezilor de la AS Monaco, în sferturile Ligii Campionilor

Borussia Dortmund a cedat în fața francezilor de la AS Monaco, în sferturile Ligii Campionilor

2 minute de citit Publicat la 21:51 12 Apr 2017 Modificat la 21:51 12 Apr 2017

AS Monaco a învins-o în deplasare pe Borussia Dortmund cu scorul de 3-2 (2-0), miercuri seara, într-un meci din prima manşă a sferturilor de finală ale Ligii Campionilor la fotbal, care trebuia să aibă iniţial marţi, dar a fost amânat din cauza unor explozii care au avut loc lângă autocarul echipei germane. 

Monaco a luat o opţiune importantă pentru semifinale, graţie dublei reuşite de Kylian Mbappé (19, 79) şi autogolului lui Sven Bender (35). Pentru Borussia au punctat Ousmane Dembélé (57) şi Shinji Kagawa (84). 

Monegascii au ratat şi un penalty, în min. 17, prin Fabinho. 

Oaspeţii au început cu presing, dar prima oportunitate de gol a aparţinut Borussiei, prin Aubameyang (11). 

La doar două minute după ce Fabinho a ratat lovitura de pedeapsă, acordată în urma unui fault comis de Papastathopoulos la Mbappé, echipa din Principat a deschis scorul, prin acelaşi talentat Mbappé, care a finalizat centrarea Lemar, la capătul unui contraatac. 

Japonezul Kagawa (31) a fost aproape de egalare, dar nu a putut relua cum trebuie centrarea lui Piszczek. 

Oaspeţii s-au desprins în min. 35, când Bender a deviat în propria poartă centrarea lui Raggi. Monaco a mai avut o ocazie până la pauză, dar Silva a tras peste poartă (40). 

La reluare, Borussia a pus tot mai multă presiune, iar şutul lui Dembélé (53) a fost blocat, după care Subasic a reţinut mingea expediată cu capul de Ginter (56). 

Echipa antrenată de Thomas Tuchel a redus din diferenţă în min. 57, când Dembélé a reluat simplu în plasă centrarea lui Kagawa. 

Monaco a fost aproape să o surprindă pe Borussia pe contraatac în min. 75, când Falcao a reluat peste poartă centrarea lui Lemar, însă a reuşit acest lucru în min. 79, când Mbappé a interceptat o pasă de la Piszczek la Papastathopoulos şi a scăpat singur, marcând al treilea gol al oaspeţilor. 

Dortmund s-a apropiat din nou la un gol (84), când Kagawa a marcat la centrarea lui Ginter, ratând egalarea în prelungiri (90+1), când Aubameyang a reluat cu capul peste poartă centrarea lui Dembélé. 

Borussia pierduse doar un meci pe teren propriu din precedentele 12 jucate în cupele europene. 

Returul este programat în data de 19 aprilie. 

Borussia Dortmund - AS Monaco 2-3 (0-2) 
Au marcat: Ousmane Dembélé (57), Shinji Kagawa (84), respectiv Kylian Mbappé (19, 79), Sven Bender (autogol, 35). 
Fabinho (Monaco) a ratat un penalty în min. 17 (şut pe lângă). 
Dortmund, Signal Iduna Park: 65.849 spectatori 
Liga Campionilor - sferturi de finală (tur) 

Au evoluat echipele: 
Dortmund: 38. Roman Burki - 28. Matthias Ginter, 25. Sokratis Papastathopoulos, 6. Sven Bender (8. Nuri Şahin, 46) - 26. Lukasz Piszczek, 23. Shinji Kagawa, 33. Julian Weigl, 29. Marcel Schmelzer (căpitan; 22. Christian Pulisic, 46) - 7. Ousmane Dembélé, 13. Raphaël Guerreiro - 17. Pierre-Emerick Aubameyang. Antrenor: Thomas Tuchel. 
Rezerve neutilizate: 1. Roman Weidenfeller - 9. Emre Mor, 24. Mikel Merino, 30. Felix Passlack. 
Monaco: 1. Danijel Subasic - 38. Almamy Touré, 25. Kamil Glik, 5. Jemerson, 24. Andrea Raggi - 10. Bernardo Silva (7. Nabil Dirar, 66), 2. Fabinho, 8. Joao Moutinho, 27. Thomas Lemar - 9. Radamel Falcao (căpitan; 18. Valere Germain, 85), 29. Kylian Mbappé. Antrenor: Leonardo Jardim. 
Rezerve neutilizate: 16. Morgan De Sanctis - 6. Jorge, 33. Irvin Cardona, 34. Abdou Diallo, 35. Kévin N'Doram. 

Sursă: Agerpres
Citește mai multe din Fotbal extern
» Citește mai multe din Fotbal extern
TOP articole