Ministrul de Externe al Marii Britanii, Boris Johnson, vorbește pentru prima oară despre posibilitatea ca regatul să se implice activ în conflictul din Siria.
Johnson a explicat că urmează o întâlnire a miniștrilor de Externe, duminică, după care va fi luată o decizie, conform Guardian.
Johnson a subliniat că acum se iau în considerare toate variantele, inclusiv cele militare, pentru Siria.
De asemenea, oficialul a explicat că nicio intervenție militară nu va fi organizată fără sprijinul partenerilor americani, dar a dezvăluit că a avut discuții cu mai mulți consultanți ai candidatului democrat pentru Casa Albă, Hillary Clinton și a adăugat că aceasta are o abordare ceva mai tranșantă decât actualul președinte, Barack Obama.
În plus, Johnson a lăsat de înțeles că occidentul este pe punctul de a abandona negocierile în formatul de 25 de state, pentru situația din Siria.
Poziția lui Johnson vine pe fondul creșterii tensiunilor între puterile lumii, din cauza situației din Siria.