Antena 3 CNN Externe Umor negru la Londra: fostul premier Boris Johnson, cotat cu șanse să revină în fruntea guvernului | Este susținut de ministrul Apărării, Ben Wallace

Umor negru la Londra: fostul premier Boris Johnson, cotat cu șanse să revină în fruntea guvernului | Este susținut de ministrul Apărării, Ben Wallace

Redacția Antena 3 CNN
2 minute de citit Publicat la 16:59 21 Oct 2022 Modificat la 17:00 21 Oct 2022

Wallace (foto, stânga) a spus, vineri, că ar prefera să-și păstreze actuala funcție și că l-ar sprijini în cursă pe fostul premier Boris Johnson.

"Simt că pot da cele mai bune rezultate în funcția de secretar al Apărării (...) Este postul în care intenționez să rămân și nu voi candida pentru a fi premier, de data aceasta", a precizat el.

Întrebat pe cine ar susține pentru postul de premier, el a răspuns: "În acest moment, aș înclina către Boris Johnson".

Pentru a putea candida, cei ce vizează să-i succeadă lui Liz Truss trebuie să depună, fiecare, până luni după-amiază, cel puțin 100 de semnături din rândul celor 357 de deputați conservatori.

În consecință, vor putea fi depuse cel mult trei candidaturi la șefia formațiunii de guvernământ și, implicit, la funcția de prim-ministru.

Ulterior, parlamentarii vor trebui să se pună de acord asupra a două dintre aceste nume, care vor intra la votul final.

La acest scrutin participă toți cei circa 170.000 de membri ai partidul.

Votul va dura până vineri, 28 octombrie, iar câștigătorul va deveni șeful guvernului.

Procesul electoral în Partidul Conservator a fost simplificat

Acest proces electoral intern a fost mult simplificat față de practica obișnuită, pentru ca succesorul lui Liz Truss să poată fi ales rapid.

În vară, după demisia lui Boris Johnson, procedura a dura două luni și au participat opt candidați.

Printre cei așteptați să candideze acum se numără fostul ministru de finanțe Rishi Sunak, care data trecuta a pierdut în fața lui Liz Truss runda finală a alegerilor interne.

O altă candidatură probabilă este cea a lui Penny Mordaunt, în prezent șefa grupului conservatorilor din Camera Comunelor.

Ar mai putea intra în cursă și fostul ministru de interne Suella Braverman, care a demisionat miercuri din acest post și a jucat astfel un rol în grăbirea plecării șefei executivului.

Iar publicația The Times l-a nominalizat și pe fostul premier Boris Johnson, despre care a scris că dorește să revină în acest post, în numele interesului național.

Johnson e în vacanță, în Caraibe

Johnson, aflat în prezent în vacanță, în Caraibe, și Rishi Sunak par a fi deocamdată cei mai bine plasați, conform unui rezultat preliminar al opțiunilor de vot în rândul deputaților conservatori.

Acest rezultat este publicat de website-ul Guido și arată sprijinul a 58 de deputați pentru Rishi Sunak în timp ce 54 îl susțin pe Boris Johnson iar 20, pe Penny Mordaunt.

Însă numeroși deputați conservatori păstrează amintirea neplăcută a petrecerilor desfășurate în plin lockdown în pandemie la Downing Street în timpul mandatului lui Johnson, minciunile repetate spuse de acesta în fața parlamentului și lipsa de disciplină în interiorul guvernului, toate acestea conducând la zeci de demisii în executivul său și în final la demisia sa, pe 7 iulie.

Citește mai multe din Externe
» Citește mai multe din Externe
TOP articole