Antena 3 CNN Actualitate Borcea, mărturisiri despre viața din închisoare: „Era plin de șobolani! Când mă duceam la baie, îl sculam pe Victor”

Borcea, mărturisiri despre viața din închisoare: „Era plin de șobolani! Când mă duceam la baie, îl sculam pe Victor”

M.P.
1 minut de citit Publicat la 10:30 02 Iul 2020 Modificat la 10:30 02 Iul 2020

„Pe mine fotbalul m-a băgat la pușcărie! Am stat în celulă cu Giovanni și cu Victor. A fost cel mai mare noroc al meu. Am eu adrenalină, dar dacă nu-i aveam pe Giovanni și pe Victor eram terminat. Eu sunt o fire mai sensibilă, iar până mi-am revenit… În schimb, ei erau mai tari decât mine. La început, Giovanni a fost cel care ne îndruma. El era șeful. Bine, pe oriunde a fost el a fost șef! Era plin de șobolani! Când mă duceam la baie, îl sculam pe Victor. Erau d-alea turcești… Dădeam cu bidonul în ușă să fugă! Când am văzut prima dată, într-o noapte… Atunci l-am sculat pe Victor și apoi nu mă duceam singur niciodată”, a povestit Borcea la GSP.ro.

12 în cameră

Cristi Borcea își amintește și de controalele care se făceau în închisori, după ce se spuneau de condițiile de lux de care beneficiau deținuții VIP.

“De unde celulă de lux? Era un spectacol când veneau controalele să vadă celula lui Borcea. A venit și doamna ministru în control! Eram câte 12 în cameră. Dușul era pe hol, la 500 de metri. Unde era luxul? Nici la Poarta Albă, nici la Jilava n-aveau duș în cameră. La Jilava avea pe secție dușul și făceam 200 de persoane într-o singură oră! Eu n-am stat niciodată doar cu Victor și Giovanni. De exemplu, la Jilava eram 4. Am stat eu cu Victor și cu alți doi. Dar celula era de 10 metri pătrați, fără duș, iar jumătate din cameră era baia”.

Citește mai multe din Actualitate
» Citește mai multe din Actualitate
TOP articole