Antena 3 CNN Actualitate Guvernul a simplificat exercitarea profesiei de bonă. Acestea pot încheia contract de muncă direct cu familia care le angajează

Guvernul a simplificat exercitarea profesiei de bonă. Acestea pot încheia contract de muncă direct cu familia care le angajează

Silvia Preda
<1 minut de citit Publicat la 22:51 28 Apr 2022 Modificat la 22:51 28 Apr 2022

În actul normativ se prevede că exercitarea profesiei de bonă se poate realiza și printr-un contract individual de muncă încheiat de bonă cu părintele sau reprezentantul legal al copilului, pe lângă modalitățile existente până la această dată - contract de muncă încheiat de bonă cu o persoană juridică sau desfășurarea activității bonei ca persoană fizică autorizată.

O altă modificare stabilește obligația angajatorului care a încadrat o bonă cu contract individual de muncă de a-i întocmi un dosar personal pe care să îl prezinte la solicitarea inspectorilor de muncă, fiind prevăzute și sancțiunile pentru neîntocmirea acestui dosar.

Bonele vor putea fi angajate direct de către familii

Conform documentului, persoanele care au calificare de baby-sitter vor putea desfășura profesia de bonă.

"Măsura urmărește creșterea accesului familiilor la servicii de îngrijire și supraveghere a copilului pe timpul zilei", transmite Ministerul Muncii.

Citește mai multe din Actualitate
» Citește mai multe din Actualitate
TOP articole