Antena 3 CNN Actualitate Locale Bombă găsită la Reșița, în timpul lucrărilor desfășurate pentru schimbarea liniei de tramvai

Bombă găsită la Reșița, în timpul lucrărilor desfășurate pentru schimbarea liniei de tramvai

Redacția Antena 3 CNN
<1 minut de citit Publicat la 23:26 16 Feb 2023 Modificat la 23:26 16 Feb 2023

Echipa pirotehnică a Inspectoratului pentru Situații de Urgenta Semenic, al județului Caraș-Severin, a acționat, astăzi, în municipiul Reșița, pentru cercetarea și ridicarea unei bombe de aruncător de artilerie, de calibrul 120 mm.

Muniția  fost descoperită în timpul lucrărilor desfășurate pentru schimbarea liniei de tramvai de pe Bulevardul Republicii.

În momentul în care au văzut că din pământ apare un corp metalic, oamenii au oprit lucrul și l-au anunțat pe șeful de șantier. 

Pirotehniștii de la ISU Semenic s-au prezentat la fața locului și au ridicat proiectilul, acesta urmând să fie distrus.

Citește și: Situaţie dramatică în Gorj: La Arcani, oamenii dorm în jurul focului de frica unui nou cutremur

În zonă, au fost descoperite, de-a lungul ultimilor ani, mai multe bombe de acelaşi tip sau de aviație.

Zona în care este construit cartierul Govândari a fost una mlăştinoasă, iar din această cauză, bombele folosite în luptele din ultimul război mondial nu au explodat la contactul cu solul.

Până acum, muncitorii au descoperit cel puțin 20 de elemente de muniție, ruginite și degradate, dar care reprezintă un real pericol.

Etichete: Reşiţa bombă
Citește mai multe din Locale
» Citește mai multe din Locale
TOP articole