Antena 3 CNN Actualitate Social Bombă pentru sănătate: Rață cu pene congelată și ciorbă în chiuvetă, pentru turiști

Bombă pentru sănătate: Rață cu pene congelată și ciorbă în chiuvetă, pentru turiști

M.Z.
<1 minut de citit Publicat la 10:55 13 Iul 2017 Modificat la 10:55 13 Iul 2017

O adevărată bombă pentru sănătate au descoperit inspectorii OPC într-un restaurant cu specific turcesc din Constanţa: ciorbă de trei zile ţinută în chiuvetă, carne expirată de patru luni şi chiştoace de ţigări printre bucăţile de carne.  

Două terase de pe litoral au fost închise, iar ambii proprietari au fost amendaţi.

Cuptoarele şi tigăile în care se pregătea mâncarea în acel restaurant turcesc erau atât de murdare, încât inspectorii sanitari s-au îngrozit. 

Carnea servită turiştilor era expirată şi refrigerată. În plus, era depozitată în condiţii insalubre, la temperatura camerei.  

Reprezentanții OPC au fost şocaţi când au descoperit în congelator o raţă cu pene, dar şi chiştoace de ţigări printre bucăţile de carne.

Şi resturile de carne strânse din farfuriile clientilor erau folosite ulterior pentru pizza. Inspectorii au pus lacăt pe uşa restaurantului şi au confiscat produsele alterate. 

Aproape aceleași nereguli au fost găsite şi la o altă terasă din Mamaia. Ambii proprietari au fost amendaţi.

Etichete: OPC restaurant
Citește mai multe din Social
» Citește mai multe din Social
TOP articole