Președintele PACT, Sebastian Burduja, a cerut vineri dizolvarea PRU, pentru încălcarea Constituției și a Legii Partidelor Politice.
PACT cere Ministerului Public să se adreseze Tribunalului București pentru a fi dizolvat PRU.
”Considerăm că această cerere este justificată de faptul că PRU, prin măsurile sale, a încălcat Constituţia României şi Legea Partidelor Politice. Reamintim că, în data de 26 ianuarie 2016, PRU a constituit o organizaţie paramilitară, denumită "Patrula lui Vlad Ţepeş", despre care liderii mişcării au declarat: ”Patrula lui Vlad Ţepeş va veghea ca cei sărmani şi uitaţi de autorităţi să nu fie victimele interlopilor, tâlharilor, hoţilor cu diplomă. Dacă statul român nu ne apără, ne vom apăra singuri, trebuie să dăm un semnal că România nu este sat fără câini, în care oricine urlă mai tare sau se ia de cei slabi şi neajutoraţi are câştig de cauză".
Astfel, potrivit Legii 14/2003, art. 3 alin. (4) "Partidele politice nu pot organiza activităţi militare sau paramilitare şi nici alte activităţi interzise de lege."
Totodată, Constituţia României prevede la art. 30 alin. (7) "Sunt interzise de lege defăimarea ţării şi a naţiunii, îndemnul la război de agresiune, la ură naţională, rasială, de clasă sau religioasă, incitarea la discriminare, la separatism teritorial sau la violenţă publică, precum şi manifestările obscene, contrare bunelor moravuri."
Conform art. 45 alin. (1) din Legea nr. 14/2003 încălcarea prevederilor sus-menţionate duce la dizolvarea partidului: Art. 45 „(1) Un partid politic se dizolvă pe cale judecătorească în următoarele condiţii: a) când se constată încălcarea prevederilor art. 30 alin. (7) şi ale art. 40 alin. (2) şi (4) din Constituţia României, republicată, de către Curtea Constituţională, precum şi ale art. 3 alin. (3) şi (4) din prezenta lege".
Având în vedere că în ultimele zile PRU a atras din ce în ce mai mulţi adepţi, printre care parlamentari racolaţi de la alte partide, ne exprimăm îngrijorarea că există posibilitatea tot mai reală ca această organizaţie să pună în pericol ordinea statului de drept, în perspectiva alegerilor parlamentare din decembrie. Astfel, solicităm un răspuns urgent din partea Ministerului Public cu privire la legalitatea funcţionării acestui partid politic”, transmite PACT, printr-un comunicat de presă.
Bogdan Diaconu: Creșterea PRU sperie foarte multă lume
În replică, șeful PRU nu a vrut să intre în dialog cu șeful PACT, la Antena 3, și susține că partidul său ”sperie” pe foarte multă lume.
”Această perioadă de creștere a PRU sperie pe foarte multă lume - pe Liviu Dragnea, pe Traian Băsescu”, a spus Bogdan Diaconu, vineri, într-o intervenție telefonică la Antena 3.
Despre cererea PACT de dizolvare a PRU, Diaconu a spus că nu îl sperie.
”Nu ne sperie, nu va fi nicio problemă”, a răspuns președintele PRU.
Cât despre posibilul transfer al lui Ponta de la PSD la PRU, Bogdan Diaconu a spus că partidul său și-l dorește foarte multe pe fostul premier și este convins că, până la alegeri, Ponta va veni la formațiunea sa.
”Comportamentul lui Liviu Dragnea îmi întărește convingerea că Victor Ponta va fi la PRU la alegerile parlamentare”, a adăugat Diaconu.