Antena 3 CNN Actualitate Justiție Bombă în dosarul fostului ministru Nicolae Bănicioiu | Judecătorii au anulat aproape toate probele, inclusiv interceptările

Bombă în dosarul fostului ministru Nicolae Bănicioiu | Judecătorii au anulat aproape toate probele, inclusiv interceptările

Berta Popescu
6 minute de citit Publicat la 15:52 28 Apr 2022 Modificat la 15:52 28 Apr 2022

Curtea Supremă a decis, astăzi, să elimine mai multe probe din dosarul de corupţie în care este judecat Nicolae Bănicioiu, iar printre probele anulate se numără interceptări, inclusiv cele ambientale, precum şi mărturiile unor colaboratori cu identitate protejată.

În baza unei decizii a Curţii Constituţionale, judecătorii au decis să anuleze probele administrate de procurorii DNA pentru că ar fi fost nelegale. Totuşi, decizia ÎCCJ nu este definitivă şi poate fi contestată.

"În temeiul art. 345 alin. (3) Cod procedură penală în termen de 5 zile de la comunicarea prezentei încheieri, procurorul va proceda la remedierea neregularităţilor actului de sesizare şi va comunica dacă menţine dispoziţia de trimitere în judecată sau solicită restituirea cauzei. VIII. În considerarea Deciziei Curţii Constituţionale nr. 22/2018, dispune, după rămânerea definitivă a încheierii, eliminarea din conţinutul rechizitoriului a conţinutului înregistrărilor cu privire la care s-a dispus excluderea, precum şi a oricăror referiri la acestea. IX. Cu drept de contestaţie pentru inculpaţi şi pentru procuror odată cu încheierea pronunţată conform art.346 Cod procedură penală. X. Stabileşte termen la data de 30 mai 2022, Sala Secţiei Penale, ora 09.00, cu citarea părţilor. Pronunţată în şedinţa din camera de consiliu, astăzi, 28 aprilie 2022", se arată în decizia ÎCCJ de astăzi.

Nicolae Bănicioiu, fost ministru al Sănătăţii, dar şi al Tineretului şi Sportului, a fost trimis în judecată de procurorii DNA pentru luare de mită şi trafic de influenţă, fiind acuzat că în perioada decembrie 2012 - martie 2014 ar fi primit aproximativ 800.000 de euro (peste 3,9 milioane de lei) de la doi oameni de afaceri pentru a-şi folosi influenţa pentru a fi numiţi manageri de spital, dar şi pentru a aloca bani spitalelor.

Redăm, mai jos, decizia integrală luată astăzi de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie:

"În baza art. 345 alin. (1) Cod procedură penală admite în parte cererile şi excepţiile invocate de inculpaţii Bănicioiu Nicolae şi Furtună Cătălina Alexandra şi, în consecinţă:

I. Constată neregularitatea actului de sesizare, respectiv a rechizitoriului nr. 528/P/2019 din data de 02.12.2021 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Direcţia Naţională Anticorupţie în ceea ce priveşte descrierea faptelor, după cum urmează:

1). Indicarea perioadei 26.02.2014 – 07.04.2015, în care inculpatul Bănicioiu Nicolae ar fi primit sumele de bani ce reprezentau dividende aferente anului 2013 de la S.C. Hemos Med S.R.L. şi S.C. Disan Ortomed S.R.L. prin intermediul martorei Irimescu Mihaela, corespunzător acuzaţiei de comitere a infracţiunii de trafic de influenţă, descrisă în rechizitoriu la încadrarea juridică pct. A. 1.

2). Descrierea actelor materiale corespunzătoare infracţiunilor de luare de mită şi complicitate la aceasta reţinute în sarcina inculpaţilor Bănicioiu Nicolae şi Furtună Cătălina Alexandra, prin rechizitoriu la încadrarea juridică, pct. A.2 şi respectiv, B.2.

II. Constată nelegalitatea ordonanţelor prin care a fost autorizată folosirea unor colaboratori cu identitate protejată în dosarul de urmărire penală nr. 721/P/2015 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Direcţia Naţională Anticorupţie, strict în ceea ce priveşte activităţile desfăşurate faţă de inculpata Furtună Cătălina Alexandra, respectiv:

1). ordonanţa emisă în dosarul nr. 721/P/2015 în data de 24.11.2015 prin care s-a dispus autorizarea folosirii numitei Frunzăreanu Florina-Irina, în calitate de colaborator cu altă identitate decât cea reală ?i anume “Ionescu Adrian” (vol. 1, file 123-124);

2). ordonanţa emisă în dosarul nr. 721/P/2015 în data de 24.11.2015 prin care s-a dispus autorizarea folosirii numitei Militaru Lăcrămioara Claudia în calitate de colaborator cu altă identitate decât cea reală ?i anume ,,Pop Voicu” (vol. 303, file 7-9).

3). ordonanţele de prelungire a măsurii de folosire a colaboratorilor cu altă identitate decât cea reală emise în dosarul nr. 721/P/2015 la datele de 25.01.2016, 25.03.2016 ?i 24.05.2016 ( vol. 1 file 137-140, 148-151, 160-163, vol. 303, file 10-27).

III. Constată nelegalitatea încheierilor prin care s-a dispus măsura supravegherii tehnice şi a mandatelor emise în baza acestora, strict în ceea ce priveşte măsurile dispuse faţă de inculpata Furtună Cătălina Alexandra şi încuviinţarea folosirii de către colaboratorii cu o altă identitate decât cea reală a dispozitivelor tehnice pentru obţinerea de fotografii şi înregistrări audio-video, strict în ceea ce o priveşte pe aceeaşi inculpată, respectiv:

1). încheierea din data de 24.11.2015 pronunţată de Tribunalul Bucureşti, Secţia Penală în dosarul 42722/3/2015 şi a mandatele de supraveghere nr.11408/UP/24.11.2015 şi nr.11394/UP/24.11.2015 (vol. 5, filele 106, 110 şi 139);

2). încheierea din data de 23.12.2015 pronunţată de Tribunalul Bucureşti, Secţia Penală în dosarul nr. 47202/3/2015 (vol. 5, fila 155);

3). încheierea din data de 22.01.2016 pronunţată de Tribunalul Bucureşti, Secţia Penală în dosarul nr. 2618/3/2016 (vol. 5, fila 171);

4). încheierea din data de 19.02.2016 pronunţată de Tribunalul Bucureşti, Secţia Penală în dosarul nr. 6674/3/2016 (vol. 5, fila 189);

5). încheierea din data de 14.04.2016 pronunţată de Tribunalul Bucureşti, Secţia Penală în dosarul nr. 14048/3/2016 şi mandatele de supraveghere nr.4242/UP/14.04.2016 nr.4243/UP/14.04.2016 (vol. 5, fila 203, 234, 237);

6). încheiere din data de 27.05.2016, pronunţată de Tribunalul Bucureşti, Secţia Penală în dosarul nr. 20211/3/2016 şi mandatele de supraveghere tehnică nr.5260/UP/27.05.2016 şi nr.5261/UP/27.05.2016 (vol. 5, filele 248, 280, 282).

IV. În baza art. 102 alin. (3) şi (4) Cod procedură penală şi în considerarea Deciziei Curţii Constituţionale nr. 22/2018, exclude probele obţinute în urma punerii în executare a măsurilor de supraveghere tehnică constatate ca nelegale şi dispune eliminarea din dosar a mijloacelor de probă corespunzătoare (inclusiv suporturile optice şi procesele verbale de redare), după cum urmează:

1). Înregistrarea audio-video din data de 28.04.2016, menţionată în procesul verbal din data de 29.04.2016 privind dialogul dintre inculpata Furtună Cătălina Alexandra şi martorii Frunzăreanu Florina Irina şi Militaru Lăcrămioara (vol. 6, filele 151-158 şi vol. 8, fila 31)

2). Înregistrarea audio-video din data de 21.04.2016, redată prin procesul verbal din data de 22.10.2019, privind dialogul dintre inculpata Furtună Cătălina Alexandra şi martorii Frunzăreanu Florina Irina şi Militaru Lăcrămioara (vol. 8, filele 45-52);

3). Înregistrarea audio-video din data de 31.05.2016, redată prin procesul verbal din data de 07.07.2020, privind dialogul dintre inculpata Furtună Cătălina Alexandra şi martorii Frunzăreanu Florina Irina şi Militaru Lăcrămioara (vol. 8, filele 74-145).

4). Înregistrarea audio-video din data de 01.06.2016, redată prin procesul verbal din data de 07.07.2020, privind dialogul dintre inculpata Furtună Cătălina Alexandra şi martorii Frunzăreanu Florina Irina şi Militaru Lăcrămioara (vol. 8, filele 146-152).

5). Înregistrarea audio-video din data de 06.06.2016, redată prin procesul verbal din data de 21.07.2020, privind dialogul dintre inculpata Furtună Cătălina Alexandra şi martorii Frunzăreanu Florina Irina şi Militaru Lăcrămioara (vol. 8, filele 164-190).

6). Planşa fotografică întocmită în urma înregistrării ambientale din data de 06.06.2016 (vol. 8, filele 156-163).

V. Constată nelegalitatea administrării în condiţiile art. 139 alin. (3) Cod procedură penală a probelor constând în înregistrări efectuate prin mijloace proprii de către Militaru Lăcrămioara şi Frunzăreanu Florina Irina şi dispune excluderea următoarelor probe, iar în considerarea Deciziei Curţii Constituţionale nr. 22/2018 dispune eliminarea de la dosar a mijloacelor de probă corespunzătoare (inclusiv suporturi optice):

1). Înregistrarea ambientală din data de 06.04.2016 efectuată de Militaru Lăcrămioara, redată prin procesul verbal din data de 16.05.2016, constatând că în perioada 22.03.2016 – 14.04.2016 nu au fost autorizate măsuri de supraveghere tehnică în cauză (vol. 8, fila 245);

2). Înregistrarea ambientală din data de 17.02.2016 efectuată de Frunzăreanu Florina Irina, redată prin procesul verbal din data de 29.10.2020 (vol. 8, fila 274);

3). Înregistrarea ambientală din data de 18.02.2016 efectuată de Frunzăreanu Florina Irina, redată prin procesul verbal din data de 29.10.2020 (vol. 8, fila 276);

4). Înregistrarea ambientală din data de 17.05.2016 efectuată de Frunzăreanu Florina Irina, redată prin procesul verbal din data de 29.10.2020 (vol. 8, fila 278);

VI. Respinge ca neîntemeiate celelalte cereri şi excepţii invocate de către inculpaţi.

VII. În temeiul art. 345 alin. (3) Cod procedură penală în termen de 5 zile de la comunicarea prezentei încheieri, procurorul va proceda la remedierea neregularităţilor actului de sesizare şi va comunica dacă menţine dispoziţia de trimitere în judecată sau solicită restituirea cauzei.

VIII. În considerarea Deciziei Curţii Constituţionale nr. 22/2018, dispune, după rămânerea definitivă a încheierii, eliminarea din conţinutul rechizitoriului a conţinutului înregistrărilor cu privire la care s-a dispus excluderea, precum şi a oricăror referiri la acestea.

IX. Cu drept de contestaţie pentru inculpaţi şi pentru procuror odată cu încheierea pronunţată conform art.346 Cod procedură penală.

X. Stabileşte termen la data de 30 mai 2022, Sala Secţiei Penale, ora 09.00, cu citarea părţilor. Pronunţată în şedinţa din camera de consiliu, astăzi, 28 aprilie 2022", se arată în minuta şedinţei.

Etichete: Nicolae Banicioiu
Citește mai multe din Justiție
» Citește mai multe din Justiție
TOP articole