Antena 3 CNN Externe O bombă a fost descoperită în maşina unui politician din Roma

O bombă a fost descoperită în maşina unui politician din Roma

Alexandra Ionescu
<1 minut de citit Publicat la 09:46 17 Iun 2021 Modificat la 11:34 17 Iun 2021

"O bombă a fost găsită în maşina lui Marco Doria, preşedintele grupului de lucru pentru reamenajarea parcurilor şi clădirilor istorice din Roma", a scris primarul Virginia Raggi pe Twitter. "Un eveniment foarte grav, îmi exprim întreaga solidaritate", a adăugat ea.

Oficialul a mai primit amenințări în trecut. Maşina era parcată într-un cartier rezidențial din apropierea stadionului, iar echipa pirotehnică a fost alertată miercuri după-amiază. Ulterior, strada a fost blocată, iar experții au dezamorsat explozibilul care, potrivit presei italiene, era unul artizanal, confecționat într-o cutie de aerosoli.

Ştirile despre descoperirea unei bombe într-un automobil la o distanţă de circa 2 km de stadionul unde urma să se desfăşoare un meci din cadrul Campionatului European de fotbal au provocat confuzie şi închiderea unor străzi, potrivit DPA.

Media au speculat în legătură cu o posibilă legătură cu meciul Italia - Elveţia, ce urma să aibă loc miercuri seara.

Autorităţile au refuzat să comenteze pe această temă.

Marco Doria fusese plasat deja sub protecţia poliţiei în urma ameninţărilor primite pentru denunţarea ocupării ilegale a unor clădiri istorice, a relatat postul TGcom24.

Parchetul din capitala italiană a deschis o anchetă.

Citește mai multe din Externe
» Citește mai multe din Externe
TOP articole