Antena 3 CNN Life Sănătate Din bolnavii transferați după incendiul de la Ploiești, o pacientă este la terapie intensivă. Infirmiera are arsuri pe 10 - 15% din suprafața corpului

Din bolnavii transferați după incendiul de la Ploiești, o pacientă este la terapie intensivă. Infirmiera are arsuri pe 10 - 15% din suprafața corpului

Andreea Cigolea
1 minut de citit Publicat la 14:08 11 Noi 2021 Modificat la 14:10 11 Noi 2021

”Este în terapie intensivă, este intubata este echilibrată la momentul de față”, a declarat joi Bogdan Nica, managerul Spitalului Județean Ploiești.

Managerul spune că restul pacienților transferați sunt la secția de interne, supravegheați de medici specialiști pneumologi și infecționisti, și nu au suferit intoxicații cu fum.

Managerul a vorbit și de avizele spitalului.

”Amendă s-a luat în luna februarie a acestui an, pentru faptul că din 2014 acest spital nu a îndeplinit condițiile de autorizare. Noi am primit buget de la Consiliul Județean, pentru că de la Ministerul Sănătății în anul 2021 am primit zero lei și imdiat după ce am primit bugetul am început procedurile prealabile. Suntem deja cu avize pe trei corpuri iar undeva la 30 - 40 de zile și secția exteriora de boli infecțioase va primi autorizația definitivă pentru incendii. Ca să obținem această autorizație și noi și alte spitale suntem nevoiți să facem investiții.”, a spus Bogdan Nica.

Nica spune că la controlul ISU din februarie, la boli infecțioase nu s-au găsit nereguli. „Am procesul verbal aici,nu scrie nimic, dar s-au găsit neregului în ceea ce privește numărul de extinctoare, dar le-am remediat. Lucrurile pe care le-am făcut au fost să punem o instalație de oxigen care să poată fi autorizată, să verificăm instalația electrică și să obținem documentația cadastrală și proiecte, spitalul asta nu avea. Toate astea s-au întâmplat, acum avem un consultant în procedură care finalizează documentația și depunem.

Am depus documentații pentru alte corpuri...După părerea mea un astfel de accident se poate întâmplă și cu trei autorizații, nu cu una. Nu s-a întâmplat accidentul din cauza unei defecțiuni la oxigen, a unui scurt circuit la un panou electric. Explicația asupra producerii incediului trebuie să o spună specialiștii care fac acum evaluarea. E vorba de un expert pirotehnist, de poliție și de ISU”.

Infirmiera care a suferit arsuri și a fost transferată în București, evaluată inițial cu arsuri pe 40% din suparafața corpului are, de fat, după evaluarea medicilor plasticieni și de la Floreasca, arsuri pe 10 - 15 % din corp, și nu sunt foarte profunde, pe precizat managerul.

Doi bărbați, de 74 și 75 de ani, au încetat din viață într-un incendiu de la spitalul suport COVID din Ploiești. 15 pacienți au fost evacuați. O angajată a spitalului, care a suferit arsuri, a fost transferată la Spitalul Floreasca din București. Incendiul s-a manifestat într-un salon de la parterul clădirii, pe o suprafață de aproximativ 20 mp.

Etichete: incendiu Ploiești
Citește mai multe din Sănătate
» Citește mai multe din Sănătate
TOP articole