UPDATE: Fostul viceguvernator al BNR Bogdan Olteanu rămâne după gratii pentru încă 30 de zile, după o decizie a magistraților de la Înalta Curte de Casație și Justiție, anunțată luni după-amiază.
Avocatul său, Constantin Durgheu, a declarat deja că va depune contestaţie la decizia judecătorilor.
"Situaţia lui este o situaţie reală, pe care n-o poate neglija nimeni. Nu trebuie să se plângă, dar situaţia lui este cât se poate de evidentă, de frustrare, de bulversare emoţională, datorită faptului că nu-şi poate exercita dreptul la apărare. E adevărat că starea de arest preventiv nu-ţi poate da un confort psihic sau emoţional, dar una e confortul, şi alta e dreptul la apărare. Nu a avut nimic de obiectat asupra condiţiilor de detenţie, deşi nu sunt cele mai bune şi e un lucru ştiut, toată lumea se plânge de ele, dar bulversarea emoţională e dată în special de faptul că nu-şi poate exercita după cum se cuvine dreptul la apărare", a afirmat Durgheu, citat de Agerpres.
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a amânat pentru astăzi discutarea prelungirii mandatului, după ce, în 12 august, a decis definitiv ca fostul viceguvernator al BNR să fie arestat preventiv pentru 16 zile, în dosarul în care este acuzat de trafic de influență.
Fostul viceguvernator BNR este acuzat că a primit un milion de euro mită de la omul de afaceri Sorin Ovidiu Vântu pentru numirea lui Liviu Mihaiu în funcția de guvernator al Deltei Dunarii.
Pe 12 august, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a decis definitiv ca Bogdan Olteanu să fie arestat preventiv pentru 16 zile.
”Am pierdut ce aveam de pierdut”
"Pentru mine ce era să se întâmple s-a întâmplat, am suportat consecinţele şi am pierdut ce aveam de pierdut. De acum încolo rămâne să reuşesc să îmi găsesc dreptatea, îmi pledez nevinovăţia, lucrurile vor merge înainte potrivit procedurilor", a spus Olteanu, la finalul audierilor din 10 august.
Motivare: Bogdan Olteanu a profitat de funcţia sa pentru a obţine sume uriaşe de bani
Bogdan Olteanu este acuzat de DNA că ar fi destinatarul şpăgii de un milion de euro, plătită de Sorin Ovidiu pentru numirea lui Liviu Mihaiu în funcţia de guvernator al Deltei Dunării. Banii ar fi ajuns la Olteanu printr-un circuit financiar complex, în care au fost implicate mai multe companii offshore controlate de Sorin Ovidiu Vîntu.
Firma offshore pe care DNA a identificat-o drept sursa banilor de şpagă este Demera Investments Ltd, din Cipru, înfiinţată în iunie 2006 şi dizolvată în ianuarie anul acesta. Firma ar fi fost folosită de Sorin Ovidiu Vîntu şi Liviu Luca în mai multe scheme evazioniste.