Antena 3 CNN Actualitate Fostul soț al Elenei Băsescu a fost prins băut la volan

Fostul soț al Elenei Băsescu a fost prins băut la volan

Gabriel Dano
1 minut de citit Publicat la 08:08 11 Iun 2022 Modificat la 08:38 11 Iun 2022

În urma testării cu aparatul etilotest a rezultat o alcoolemie de 0,49 mg/litru.

În jurul orei 02.00, Bogdan Ionescu a fost condus de un echipaj al Brigăzii Rutiere la Institutul Național de Medicină Legală pentru recoltarea de probe. Ulterior, el a fost dus la sediul Brigăzii de Poliție Rutieră pentru declarații, însă fostul ginere al președintelui Traian Băsescu a refuzat spunând că va reveni a doua zi, împreună cu un avocat.

Oamenii legii i-au fost întocmit dosar penal.

Bogdan Ionescu a fost căsătorit cu Elena Băsescu. Cei doi au doi copii împreună.

Polițiștii Brigăzii Rutiere au desfășurat activități de control în mai multe zone pentru prevenirea accidentelor de circulație din cauza conducerii autovehiculelor de către persoane aflate sub influența alcoolului sau a substanțelor. Au reținut 11 permise și au dat amenzi de peste 21.000 lei.

În urma controalelor din noaptea de vineri spre sâmbătă, polițiștii au dat 34 de sancțiuni contravenționale, în valoare de aproximativ 21.500 de lei și au constatat 4 infracțiuni: 2 pentru conducerea unui autovehicul pe drumurile publice sub influența alcoolului, 1 pentru conducerea unui autovehicul pe drumurile publice fără a poseda permis de conducere și 1 pentru conducerea unui autovehicul pe drumurile publice având permisul suspendat.

De asemenea, au fost reținute 11 permise de conducere: 5 pentru conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul sub influența băuturilor alcoolice(contravenție), 3 pentru infracțiunile la regimul rutier, 2 pentru nerespectarea culorii roșii a semaforului electric și 1 pentru adoptarea unui comportament agresiv în conducerea unui autovehicul pe drumurile publice.

Etichete: Bogdan Ionescu
Citește mai multe din Actualitate
» Citește mai multe din Actualitate
TOP articole