Antena 3 CNN Emisiuni iThink Ceea ce nimeni nu îți spune niciodată despre pensii: ”Pierzi o sumă enormă!”

Ceea ce nimeni nu îți spune niciodată despre pensii: ”Pierzi o sumă enormă!”

Laura Dinu, Iusti Fudulu
2 minute de citit Publicat la 20:00 29 Sep 2023 Modificat la 20:00 29 Sep 2023

De multe ori ne privim în oglindă și ne vedem tineri, nu ne dăm seama că timpul trece peste noi. Și ne place să trăim ziua, clipa, fără să ne gândim la ceea ce urmează. 

Pe de altă parte, atunci când trăim clipa, automat cheltuim și banii. Și știm cu toții că veniturile românilor nu sunt semnificative. Așa că nici măcar prin cap nu ne trece să economisim ceva. Și chiar dacă poate ne gândim câteodată la asta, ni se pare un lucru irealizabil, din cauza faptului că banii nu ne ajung nici măcar de la salariu la salariu, dar să mai punem și ceva deoparte. 

Ei bine, din păcate timpul nu stă în loc. Și vine vremea când nu mai putem munci, și rămânem la mâna statului și la o pensie mult prea mică pentru condițiile de trai. Să nu credeți însă că fondurile de pensii private vă vor oferi scăparea. 

”Sistemul de pensii din Europa este din start un eșec”

Bogdan Dinu, specialist în educație financiară, a explicat în emisiunea iThink cu Iusti Fudulu de la Antena 3 CNN motivul pentru care nu ar trebui să ne bazăm pe sistemul de pensii și ce am putea face astfel încât să avem o bătrânețe decentă din punct de vedere financiar.  

”Din punctul meu de vedere, sistemul de pensii din Europa este din start un eșec. Și asta pentru că presupune un sistem piramidal. Dacă tu acum ai 10 persoane care lucrează și cinci pensionari, următoarea generație vor fi 10 pensionari și ai nevoie de 20 de persoane care lucrează. Deci crește exponențial... Iar tu presupui că populația planetei crește exponențial. Ceea ce nu este cazul, evident. De aceea eu nu mă bazez pe sistemul de pensii. Apropo, toate sistemele de pensie din Europa sunt falimentare. Absolut toate. Nici măcar Luxemburg, unde vin mulți din afară și lucrează în Luxemburg, toate sunt falimentare, adică au nevoie să scoată bani din alte bugete și să bage bani în pensii. Și așa va fi mereu”, a explicat Bogdan Dinu la Antena 3 CNN. 

Fondurile de pensii, la fel de ineficiente

Potrivit specialistului în educație financiară, nu ne putem baza nici măcar pe fondurile de pensii private. Și asta din cauza faptului că se pierd o mulțime de bani din cauza comisioanelor. 

”Acum, dacă vorbim de fonduri de pensii, nici acelea nu sunt foarte eficiente. Și asta din cauza comisioanelor. Ele au un comision anual de administrare și acel comision este foarte mare. Dacă ai investi 1000 de lei pe lună timp de 30 de ani, să spunem o perioadă completă, într-un fond mutual, dacă ai un comision de 2% pe an, tu pierzi, în 30 de ani, jumătate de milion de lei din investiția ta doar pe acel comision. Este o sumă enormă! Și atunci o recomandare pe care ar putea să o facă oamenii ar fi să investească în ceea ce se cheamă ETF (Exchange Traded Fund - Fond Tranzacționat pe Bursă). 

Acesta este tot un fond, aproape același lucru, doar că în loc să fie gestionat activ de către o bancă sau un fond de investiții este practic gestionat pasiv, în sensul în care urmărește multe companii, fiind un coș de instrumente financiare, un coș de companii, și tu practic investești în el pasiv, el este gestionat pasiv”, a mai explicat Bogdan Dinu în emisiunea iThink de la Antena 3 CNN. 

Citește mai multe din iThink
» Citește mai multe din iThink
TOP articole