Preşedintele Partidului România Unită (PRU), Bogdan Diaconu, a afirmat la secţia de votare de la Şcoala Generală nr. 162 că a votat "pentru o Românie a românilor".
"Am votat pentru o Românie unită, am votat pentru o Românie a românilor, am votat pentru o Românie a tuturor românilor şi am votat pentru ca românii să fie singurii stăpâni în ţara noastră. Am votat pentru o guvernare naţională, pentru a opri politicile antinaţionale, am votat pentru o viitoare guvernare care să aibă grijă de această casă a noastră, mare şi frumoasă, numită România", le-a declarat el jurnaliştilor.
Sursă: Agerpres