Bogdan Chirieac a anunţat că moţiunea simplă împotriva ministrului de Finanţe, Florin Cîţu, anunţată de PSD, va fi primul test adevărat pentru Guvernul Orban.
"Declaraţiile domnului Cîţu nu au ajutat leul în vreun fel, dar eu cred altceva. Nu ştiu dacă marţi vor depune o moţiune simplă, mai ales că aceasta este doar o recomandare de care sunt sigur că Guvernul Orban nu va ţine seamă. Nu ştiu dacă se va merge chiar săptămâna viitoare cu această moţiune, depinde ce se întâmplă la prezidenţiale. Dar, dacă va ajunge în Senat, eu nu exclud să treacă.
Va fi un prim-test pentru Guvernul Orban, monocolor, susţinut de 5 partide. Ar putea să aibă o surpriză neplăcută faţă de dl Cîţu, mai ales că nu are consecinţe votul respectiv. Partidele acestea, despre care eu nu înţeleg cum sunt, la putere sau în opoziţie, ar putea trage un semnal de alarmă. Avem un caz mai puţin întâlnit în democraţii, pentru că partidele nu ridică pretenţii vizavi de propriile programe de guvernare.
Guvernul are puţine şanse să reziste, iar pentru a rezista are nevoie de victoria la prezidenţiale a lui Klaus Iohannis", a declarat Bogdan Chirieac.