IPJ Cluj și Parchetul de pe lângă Tribunalul Cluj s-au autosesizat cu privire la acuzaţiile la adresa lui Bogdan Buta.
"Polițiștii Serviciul de Investigații Criminale din cadrul inspectoratului, sub coordonarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Cluj-Napoca au demarat în cursul zilei de azi, 29 ianuarie a.c., cercetări din oficiu, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de agresiune sexuală, faptă prevăzută și pedepsită de articolul 219 din Codul penal aflat în vigoare la momentul la care fapta prezentată în spațiul public ar fi fost comisă.
Precizăm faptul că până în prezent, la nivelul inspectoratului nu au fost primite sesizări sau plângeri penale care să vizeze informațiile expuse în cursul acestei zile în spațiul public.
Polițiștii de investigații criminale vor desfășura toate activităţile care se impun în vederea clarificării acestui caz și punerii în aplicare a măsurilor legale în consecință", transmit autorităţile.
Bogdan Buta, patronul Untold, a oferit primele declarații după ce a fost acuzat că ar fi abuzat sexual doi minori
Bogdan Buta susține că nu va "coborî în această mocirlă", ci va apela la justiție.
"Adevărul este următorul și foarte simplu. Scenariul SF complotat și prezentat în material este doar rezultatul unor minți bolnave, a unor șantajiști și infractori de cea mai joasă speță. Dacă cineva vrea să se coboare la nivelul acestei mizerii este alegerea fiecăruia.
Eu nu voi coborî în această mocirlă, ci voi alege calea justiției ca singura formă de interacțiune cu acești infractori. Nu va mai exista nicio altă poziție sau interacțiune pe subiect, decât procese sau plângeri penale", a declarat Bogdan Buta.
În GALERIA FOTO de mai jos puteţi urmări mai multe imagini cu Bogdan Buta.
[GAL layout="2"]Cine este Bogdan Buta
Ioan-Bogdan Buta este un antreprenor local, fondator al festivalului Untold, organizat la Cluj-Napoca.
Publicația ziardecluj.ro a scris că doi minori, în vârstă de 15, respectiv 16 ani, susțin că în anul 2021 ar fi fost abuzați sexual de Bogdan Buta.
"Șmecheria s-a terminat. Lumea trebuie să știe cine e patronul Untold. Iar cei pe care i-a șpăguit din Poliție, Jandarmerie, IGSU, SRI (că tot e băiatul unui fost șef SRI), politică, sunt chemați să răspundă de azi la întrebarea: susțineți un pedofil prădător sexual?", scrie presa locală.