În timpul Războiului de Independenţă (1877‑1878), armatele române au fost afectate de tifos, însă epidemia a făcut multe victime printre trupele ruse dislocate la sud de Dunăre. Molima va rămâne cantonată în Balcani, în Serbia înregistrându‑se 100.000 de morţi (potrivit lui Cantemir Anghelescu în „Tifusul exantematic în România“).
Tifosul exantematic este responsabil de cea mai mare catastrofă epidemică din România. În Primul Război Mondial, la sfârşitul anului 1916, armata română este nevoită să se retragă în Moldova (cu 20.000 de răniţi şi bolnavi), fiind urmată de 1, 5 milioane de refugiaţi. Lipsa locuinţelor, a hranei, a medicamentelor şi a apei potabile, favorizează declanşarea epidemiei de tifos şi a febrei recurente.
Mărturiile timpului vorbesc de 300.000 de morţi, dintre care 250 de medici şi 1.000 de sanitari (printre medicii căzuţi la datorie se numără şi Jean Clunet, venit în România în cadrul Misiunii Militare Franceze).
Tifosul nu a fost eradicat imediat, fiind înregistrate câteva sute de decese anual până în 1938 (vârful va fi atins în 1936, când se îmbolnăvesc 7.000 de oameni şi mor 689, aşa cum notează acelaşi Cantemir Anghelescu).
Mai mult, pe Historia.ro.