Antena 3 CNN Life Sănătate Boala de care suferă Rafael Nadal este rară și incurabilă: ”A devenit insuportabil"

Boala de care suferă Rafael Nadal este rară și incurabilă: ”A devenit insuportabil"

Andreea Cigolea
1 minut de citit Publicat la 10:24 13 Mai 2022 Modificat la 10:54 13 Mai 2022

"Nu m-am accidentat, sunt un jucător care trăieşte cu această accidentare. Nu este nimic nou. Asta este", a afirmat Nadal.

Nadal suferă de sindromul Muller-Weiss care antrenează o necroză a osului navicular.

Această maladie rară este incurabilă şi din acest motiv jucătorul spaniol a fost nevoit să pună capăt sezonului 2021 în luna august, din cauza durerilor prea puternice, scrie Agerpres.

Rafael Nadal: "La un moment dat, a devenit insuportabil"

El a revenit la începutul anului, cucerind trofeul la Openul Australiei, al 21-lea de Grand Slam din carieră.

"Din păcate, cotidianul meu este dificil. Dar şi aşa, încerc să fac cât pot mai bine. Evident, uneori îmi vine greu să accept situaţia. Este frustrant uneori când nu mă pot antrena normal timp de mai multe zile. Dar astăzi am reînceput să sufăr la mijlocul setului doi, iar la un moment dat a devenit insuportabil", a mai spus Rafael Nadal.

"Este o durere care vine şi pleacă. Uneori mai puternică, alteori mai puţin. Astăzi (joi), a fost mai rău. Nu ştiu cum va fi peste două zile, peste o săptămână. Efectiv nu ştiu", a spus Nadal cu regret că a fost nevoit să părăsească turneul din capitala Italiei, unde viza al 11-lea titlu.

Jucătorul în vârstă de 35 de ani a ratat cea mai mare parte a sezonului trecut din cauza problemei la picior, înainte de a reveni remarcabil, pentru a câștiga Australian Open în ianuarie și de a se impune și la Acapulco.

”De când am revenit, mi-a fost greu din cauza piciorului. Lucrul negativ și cel mai greu pentru mine astăzi este că, sincer, am început să mă simt jucând mult mai bine. Am început meciul jucând mult mai bine" a adăugat spaniolul. 

”Primul lucru pe care trebuie să îl fac este să nu am dureri la antrenament... este adevărat că în timpul Openului Franței, Roland Garros, o să am medicul meu acolo cu mine. Asta ajută uneori, pentru că poți face anumite lucruri. În zilele pozitive și în cele negative, trebuie să rămân și să prețuiesc toate lucrurile bune care mi s-au întâmplat" a mai adăugat Nadal.

Citește mai multe din Sănătate
» Citește mai multe din Sănătate
TOP articole